Rareș Bogdan, despre aderarea la Schengen: România are o fereastră de oportunitate cum nu a avut până acum

0
Publicat:

Europarlamentarul este de părere că România are „o fereastră de oportunitate” în ceea ce privește aderarea la Schengen. Liberalul a precizat că urmează o vizită a Austriei în România, în urma căreia va fi transmis „un mesaj clar”.

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL FOTO: Mediafax

„România are o fereastră de oportunitate cum nu a avut până acum şi România în momentul ăsta trebuie să ceară ca să i se dea (...) Instituţiile statului şi-au făcut pe deplin datoria. Au  atras atenţia cu o posibilă problemă legată de Austria”, a declarat Rareș Bogdan la Prima News, potrivit Digi24.

Europarlamentarul PNL a precizat că Austria va veni într-o vizită în România și va da „un mesaj extrem de clar”, care va face ca Spania să pună aderarea României la Schengen pe ordinea de zi a Consiliului JAI din toamnă.

„Cei din Austria în următoarea perioadă vor face o vizită în România şi foarte probabil vor da un mesaj extrem de clar, un mesaj pe care îl aşteaptă Spania pentru că sunt sigur că Spania va pune pe ordinea de zi a JAI din toamnă, problema extinderii spaţiului Schengen pentru România. Am rezerve cu privire la accesul Bulgariei", a afirmat acesta, potrivit sursei citate.

Rareș Bogdan susține că cuplarea de Bulgaria „a rămas o problemă”: „Cred că rămânând cuplați de bulgari, care în momentul ăsta sunt într-un conflict major, escaladat cu Olanda, votul din partea Olandei în cuplajul ăsta e aproape imposibil de obținut. Votul pentru România îl obținem în orice moment”.

Aderarea la Schengen așteaptă până cel puțin la toamnă

Premisele României pentru intrarea în Spațiul Schengen se mută, în scenariul optimist, pentru a doua jumătate a anului, după ce liderii de la București nu dau semne că au avansat în negocierile cu Austria, stat care se opune. 

Pe ordinea de zi a Consiliului JAI din luna martie a fost tema Schengen, dar nu extinderea spațiului, ceea ce interesează România, ci aspecte legate de regimul vizelor și intrarea în funcțiune a Sistemului Schengen Consolidat, adică platforma de schimb de informații pentru controlul la frontierele externe. România a fost reprezentată de Lucian Bode, ministrul de Interne, care a precizat la sosirea la lucrări că țara noastră își menține obiectivul să intre în Schengen în acest an.

Europarlamentarii români nu prevăd înaintarea demersurilor pentru primirea României până în toamnă. Potrivit europarlamentarilor, trebuie așteptate rezultate finale ale alegerilor locale din Austria, iar preluarea președinției Consiliului European de către Spania, din iulie, aduce șanse mai mari, liderii de la Madrid declarând că susțin extinderea spațiului de liberă circulație european.  

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică