Rapoartele semnate de Băsescu, distruse pentru că erau vechi
0acea perioadă. "Marea mea greşeală a fost când am spus că am scris camioane de rapoarte şi lumea nu a înţeles atunci exact despre ce anume a fost vorba. Şi eu am fost neglijent în exprimare.
acea perioadă. "Marea mea greşeală a fost când am spus că am scris camioane de rapoarte şi lumea nu a înţeles atunci exact despre ce anume a fost vorba. Şi eu am fost neglijent în exprimare. Şi acum caut rapoartele (de voiaj - n. r.) şi nu le mai găsesc", a spus şeful statului. El a afirmat că a reuşit, totuşi, să găsească un singur raport de pe nava "Biruinţa", depozitat la Arhivele Statului din Constanţa, act ce fusese predat de Petromin. Traian Băsescu a precizat că acele rapoarte sunt documente obişnuite, care erau predate, după fiecare misiune pe mare, Departamentului comandant - instructori. Rapoartele cuprindeau date tehnice despre voiaj, despre marfa transportată pe navă şi despre problemele de disciplină la bord. "Am avut, de exemplu, doi marinari care s-au bătut şi pe care i-am sancţionat cu cinci la sută", îşi aminteşte Băsescu. La rândul său, fostul şef al Departamentului comandant - instructori, Dumitru Mărăşescu, a declarat că acele rapoarte erau tip şi erau completate de orice comandant, la întoarcerea din misiune, vizând siguranţa navigaţiei.