Raluca Turcan: Premierul încearcă să găsească duşmani imaginari şi să răstălmăcească tot felul de declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan spune că declaraţiile premierului sunt politicianiste, încearcă să găsească duşmani imaginari şi să răstălmăcească tot felul de declaraţii.

„Declaraţia premierului Viorica Dăncilă este una disperată. În momentul de faţă, Guvernul actual nu mai are majoritate parlamentară, nu mai are sprijin parlamentar. Pentru că este de o crasă incompetenţă, au rămas inclusiv fără capacitatea de a face plăţi, pentru că în momentul în care unii miniştri au plecat, premierul era foarte ocupat să ducă declaraţii belicoase şi nu a cerut delegare de competenţe, astfel încât ministerele să poată să funcţioneze, chiar dacă unii miniştri şi-au dat demisia”, a declarat Raluca Turcan, într-o intervenţie telefonică la Digi24.

Ea a spus că „declaraţiile premierului sunt politicianiste, încearcă să găsească duşmani imaginari şi să răstălmăcească tot felul de declaraţii, în condiţiile în care PNL până în momentul de faţă a cerut câteva lucruri corecte politic şi constituţional”.

„Unu, să vină în Parlament pentru un vot, aşa cum prevede Consituţia, pe restructurarea Guvernului. Este măsura cea mai firească, cea mai decentă şi care până la urmă ar tranşa lucrurile. Doi, în condiţiile în care premierul nu vine cu această restructurare, opoziţia va apela la cel mai puternic instrument parlamentar pentru a opri această disoluţie a actualei guvernări prin moţiunea de cenzură şi lucrul acesta se va întâmpla în perioada următoare. (...) Trei, aş vrea să fie clar, ceea ce tot pun în gura PNL referitor la tăierile de salarii, la gândul rău pus bugetarilor sunt nişte minciuni. Până în momentul de faţă, PNL a fost preocupat să creeze bunăstare şi echilibru în economia românească şi în societate”, a subliniat prim-vicepreşedintele PNL.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că premierul îi cere cere o remaniere guvernamentală, în opinia sa fiind o remaniere ”neavenită, nepotrivită”, pe care o refuză clar, referindu-se la cele şase propuneri de noi membri ai Guvernului transmise de premierul Viorica Dăncilă. ”Niciun ministru nu va fi numit nou în Guvern decât după validarea în Parlament”, a conchis preşedintele.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi seara, că este a treia piedică în trei săptămâni consecutive, că, din nou, preşedintele se poziţionează împotriva românilor. Ea a dat asigurări că nu va ceda, dar nu a spus ce va face concret.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”