Raluca Prună rămâne la Ministerul Justiţiei. Moţiunea simplă a fost respinsă. Aproape jumătate dintre deputaţi s-au abţinut de la vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, a fost respinsă după ce 45 de deputaţi au votat „pentru“, 84 „împotrivă“, 85 s-au abţinut, iar trei parlamentari nu şi-au exprimat votul.

„Suntem obişnuiţi cei care am fost prezenţi să ne explicăm votul. Am votat astăzi pentru această moţiune. Am răspuns unei întrebări simple: dacă drepturile omului sunt un lux. Îmi pare foarte rău că nu aţi fost luni prezenţi la dezbaterile moţiunii“, a declarat deputatul Steluţa Cătăniciu după votul de miercuri. 

Camera Deputaţilor a dezbătut, luni, prima moţiune simplă la adresa unui ministru al Guvernului Cioloş, în urma demersului făcut de partidul condus de Călin Popescu-Tăriceanu, ALDE, împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună. Moţiunea a fost criticată de Prună, fiind considerată o „caricatură“. 

Lavotul final doar 45 de deputaţi au votat „pentru“, 84 „împotrivă“ şi 85 s-au abţinut. Dintre ultimii, o bună parte au fost din PSD.

„În data de 14 martie 2016 am publicat pe pagina unei reţele de socializare o frază: «OUG adoptată vineri nu restrânge drepturi şi libertăţi, ci tocmai le face efective. Cu o urmărire penală şi o combatere a infracţionalităţii slabe, discuţia despre drepturi e un lux teoretic». Mă aflu astăzi deoarece un număr de deputaţi au considerat că ameninţarea mea ar fi o ameninţare la adresa drepturilor fundamentale. Argumentul folosit de mine: voi reformula argumentul. Nu este suficient ca drepturile să fie proclamate. În fond, asta fac şi statele totatalitare. Drepturile trebuie să fie garantate. De cine? De statul care adoptă o constituţie, care aderă la tratate internaţionale. 

Corupţia, tratamentul preferenţial în aplicarea legii, plastic spus că unii sunt mai egali ca alţii, sunt o povară. legea trebuie aplicată. Fărăr excepţie, fără reerve. Aceasta e singura interpretare corectă a afirmaţiei mele. Suntem, şadar, de acord, eu, cei care au semnat moţiunea, ceilalţii, că drepturile nu sunt un lux. Prioritatea absolută a mandatului meu: cetăţeanu, centrul politicilor publice. Avem o garanţie care garantează drepturi fundamentale. 

Libertatea şi siguranţa sunt două deziderate sociale care adesea nasc tensiuni. România nu este singulară. Fiecare societate trebuie să caute justa măsură. Nu vreau să ne limităm dreptul exclusiv la libera circulaţie. Vreau să putem merge în siguranţă într-un club, pe stradă. 

Când suntem victima unei infracţiuni căutăm răspunsul în Justiţie. Trebuie să dăm Justiţiei instrumentele de care are nevoie. Trebuie să-i dăm Justiţiei resursele de care are nevoie. De asemenea, trebuie să apărăm Justiţia. Nu cred că serveşte nimănui să purtăm o discuţie în termeni caricaturali ai moţiunii depuse astăzi. România e un stat de drept. România nu e un stat totalitar, nu e un stat poliţienesc“, a declarat Prună în plen luni. 

Deputaţii ALDE susţin că ministrul Justiţiei nu tratează drepturile şi libertăţile cetăţeneşti aşa cum este cum este normal într-o democraţie, fiind dat exemplul, modul în care Guvernul a soluţionat problema interceptărilor, generată de către decizia Curţii Constituţionale din februarie, potrivită căreia SRI nu poate face interceptări în cauze de natură penală.

„Din păcate, ceea ce aţi făcut până astăzi demonstrează că nu este de ajuns să citeşti şi să traduci legislaţia europeană pentru a înţelege principiile fundamentale ale sistemelor de drept ale naţiunilor civilizate”, i se reproşează Ralucăi Prună în textul moţiunii simple.

„Este adevărat că lupta împotriva corupţiei trebuie continuată şi s-au depus multe eforturi pentru această luptă, chiar în lipsa dumneavoastră, dar modul în care este ea purtată poate constitui o provocare pentru drepturile omului şi poate genera multe întrebări, una dintre ele esenţială, la care Parlamentul României, prin votul pe care îl va exprima pentru această moţiune, trebuie să răspundă: Sunt drepturile fundamentale ale omului un lux?”, se mai arată în moţiunea iniţiată de ALDE. 

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”