Radu Stroe: Erata CCR este falsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Stroe

Ministrul delegat pentru Administraţie Radu Stroe a susţinut, astăzi, într-o conferinţă de presă că erata emisă de CCR este un fals.

„Când ai un document publicat în Monitorul oficial şi când după un timp o hârtiuţă cu un rând jumate-două, cu o semnătură pentru domnul Zegrean (n.r. –Augustin Zegrean, preşedintele CCR) şi care vine şi schimbă la 180 de grade conţinutul dat de plenul CCR înseamnă că este un fals. Dacă n-ar fi fost un fals, acest document ar fi trebuit însuşit tot de plenul CCR. Nu pot să nu remarc că şi până acolo a intrat răul", a subliniat ministrul pentru Administraţie.

CCR a trimis luni seară o erată către Guvern, în care se precizează că, dintr-o eroare, un paragraf esenţial nu a fost introdus în decizia luată vineri, cu privire la referendum. Acest paragraf specifică că listele electorale permanente sunt cele folosite la alegerile prezidenţiale, adică cele care cuprind toţi cetăţenii cu drept de vot, ceea ce înseamnă că cetăţenii români plecaţi în străinătate nu mai pot fi scoşi de pe liste.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online