Radu Oprea: „Vom depune o iniţiativă pentru reducerea membrilor CA şi limitarea valorii indemnizaţiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Radu Oprea, purtător de cuvânt PSD. FOTO: Facebook/ Stefan Radu Oprea

Partidul Social Democrat va depune la Parlament un proiect de lege prin care se va limita numărul de persoane din consiliile de administraţie şi valoarea indemnizaţiei, iar primele vor fi eliminate, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea.

„O temă discutată astăzi la Biroul Permanent Naţional al PSD, o iniţiativă, pentru că am văzut că domnul Florin Cîţu ezită să vină şi să facă ceea ce a spus - că va reduce numărul persoanelor care sunt astăzi membre în consiliile de administraţie, şi atunci am hotărât să venim noi cu o iniţiativă în care o să scadă, de asemenea, şi valoarea indemnizaţiilor, iar primele vor dispărea cu totul", a spus Oprea, într-o conferinţă de presă după şedinţa BPN al PSD.

Radu Oprea a amintit şi de moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii pe care PSD o va depune în această săptămână.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră