Quintus, replică pentru Tăriceanu: Dacă un liberal adevărat mi-ar cere demisia, aş sta să mă gândesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Ionescu Quintus. FOTO Arhivă Adevărul

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, i-a răspuns, duminică, printr-un mesaj video, liderului ALDE Călin Popescu Tăriceanu, care îi ceruse demisia, în cazul în care Marian Munteanu rămâne candidatul PNL la Primăria Generală. Liderul liberal a subliniat că, dacă un liberal adevărat i-ar cere demisia, atunci ar sta să se gândească.

„Am citit şi eu în ziare că distinsul meu fost coleg şi fost preşedinte al Partidului Naţional Liberal mi-a cerut demisia de onoare. Dacă un om de onoare şi un liberal adevărat mi-ar cere o asemenea demisie, m-aş gândi să reflectez. Până atunci, însă, îmi văd de îndatoririle mele pe care mi le îndeplinesc de peste 70 de ani în Partidul Naţional Liberal”, a spus Mircea Ionescu Quintus, în mesajul video transmis pe pagina de Facebook.

Preşedintele de onoare al PNL a arătat că nu a subliniat că nu a părăsit  Partidul Naţional Liberal „nici când am fost ameninţat cu moartea, nici când am fost închis şi nici când a fost surghiunit”, pentru că a crezut în acest partid. „Când un liberal adevărat mi-ar cere demisia, aş sta să mă gândesc. Până atunci, să ne vedem de treabă în partidul nostru şi fiecare să se aşeze acolo unde crede că îi este rostul şi interesul”, a mai spus Mircea Ionescu Quintus. 

Fostul lider al PNL, Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut, vineri, lui Mircea Ionescu Quintus, să se opună candidaturii lui Marian Munteanu, din partea PNL, la Primăria Generală a Capitalei, sau să-şi dea demisia din partid. „Cred că singura posibilitate pentru a contracara această imbecilitate a conducerii PNL-ului de astăzi de a desemna un astfel de candidat este ca preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, să opună veto-ul său moral şi politic acestei decizii. Cealaltă variantă este să-şi dea demisia de onoare din calitatea de preşedinte al PNL, dacă consideră că rămâne fidel idealurilor sale din tinereţe”, a mai spus Tăriceanu, care a cerut celor aproximativ 600 de participanţi la lansarea candidaţilor ALDE din Prahova să ţină ”o clipă de reculegere” în memoria liberalilor care au căzut victime ale legionarilor din România.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată