Purtătorul de cuvânt al CE: „Pentru Raportul MCV s-au folosit surse guvernamentale şi neguvernamentale. Suntem mulţumiţi de conţinut”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a folosit atât surse guvernamentale, cât şi neguvernamentale pentru redactarea Raportului MCV şi se declară mulţumită de conţinutul acestuia, a afirmat Mark Gray, purtătorul de cuvânt al Executivului European, în timpul unei conferinţe de presă de la Bruxelles.

„Este important de notat că în mai multe declaraţii din ultimele zile s-a sugerat că nu e niciun ministru anchetat. Am folosit o întreagă serie de surse, suntem mulţumiţi de acestea. Sunt atât guvernamentale, cât şi nonguvernamentale şi suntem încrezători în conţinutul raportului", a susţinut Gray în conferinţa zilnică de la Bruxelles a Comisiei.

„Faptele nu s-au schimbat. Cred că un număr de instituţii-cheie, precum DNA, au emis comunicate în ultimele 24 de ore. Deci faptele nu s-au schimbat. Dar am simţit că este potrivit să clarificăm două cuvinte din raport, să facem mai clar că discutăm despre cazuri confirmate, în care s-a făcut punerea sub acuzare. Asta este în principal ceea ce am făcut”, a declarat purtătorul de cuvânt despre modificarea operată joi.

„Pot să depun mărturie despre numărul de convorbiri telefonice cu jurnaliştii pe care le-am avut ieri (joi - n.r.) în care am fost foarte transparenţi privind schimbările pe care le-am făcut. Nu avem nicio problemă în a explica asta. Am făcut asta, subliniez, pentru a înlătura o ambiguitate specifică, pentru că, după ce am publicat raportul, am văzut o serie de declaraţii, adesea contradictorii, şi am considerat că ar fi potrivit să facem acea clarificare. Asta am făcut, a fost foarte transparent şi pot să vă asigur că nu există nicio intenţie de a amenda raportul mai mult”, a mai declarat Gray.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat vineri într-o conferinţă de presă că în perioadă următoare prioritar pentru România ar trebui să fie închiderea Mecanismului de Verificare şi Cooperare pe Justiţie (MCV).

Referitor la modificarea din textul raportului MCV privind numărul miniştrilor cercetaţi penal, Antonescu a afirmat că este „o gravă eroare“ a Comisiei Europene.

„Putem să ne închipuim că cineva ţi-a dat o cifră şi nu ai numărat tu însuţi. Dacă eşti acuzat de corupţie nu înseamnă că eşti corupt“, a precizat liderul liberal.

Mai multe pentru tine:
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente