Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara adoptat ciuntit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputaţii au adoptat legea lustraţiei

Promulgarea Legii lustraţiei vine cu câteva zile înainte de aniversarea a 22 de ani de la Proclamaţia de la Timişoara, care va avea loc pe 11 martie.

"Este foarte important moral. Nu poate să continue o societate democratic dacă nu a închis definitiv capitolul comunist. Încă sunt persoane care se află la conducere, dar care în trecut au încălcat diferite drepturi ale omului şi au sprijinit în mod tacit prigoana comunistă care a urmat. Există o voinţă politică ca această lege să fie operantă", a mai declarat Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara.

Doru Botoiu, unul din membrii marcanţi ai Societăţii Timişoara, susţine că legea lustraţiei în varianta actuală este doar o umbră a Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, gândită în urmă cu 22 de ani de către George Şerban.

"Forma pe care o are acum, cu atâtea şi atâtea cedări, este departe de ce a gândit George Şerban. Rămâne doar un simbol, un mesaj că vrem să ne despărţim de comunism. Cea mai importantă renunţare, de dragul celor de la Curtea Constituţională, care evocă drepturil omului, este legat de aleşi poporului. Ei au ieşit de pe lista lustrabililor. Apoi sunt UTC-iştii, din rândul cărora sunt foarte mulţi astăzi, pentru că ei erau tineri", a declarat Doru Botoiu.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi