PSD şi UDMR ar vrea abrogarea Legii privind sancţionarea faptelor de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea privind pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a intrat în vizorul mai multor aleşi ai PSD şi UDMR care s-au exprimat în favoarea abrogării ei în viitor, considerând că prevederile din actul normativ sunt cuprinse în alte legi.

„Haideţi să o abrogăm şi am rezolvat problema”, a spus în şedinţă Marton Arpad, iar preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, i-a răspuns că este de acord cu această idee. Discuţia a avut loc în contextul dezbaterilor pe marginea proiectul de lege iniţiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, ce prevede că anumite fapte de corupţie se pedepsesc doar dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii „pentru sine“, nu şi pentru altul, cum prevede acum legea, şi doar dacă bunurile şi foloasele sunt exclusiv „materiale“. Pe scurt, areloc dezincriminarea şpăgii pentru altul. 

Redăm discuţia între Marton Arpad (UDMR) şi Eugen Nicolicea din cadrul Comisiei juridice: 

Marton Arpad (UDMR): „Avem nişte legi speciale care se ocupă cu toate aceste problematici. Avem de exemplu Codul Penal. Codul Penal are capitole distincte pentru astfel de activităţi, care contravin, în viziunea codului Penal, unei activităţi al unui funcţionar public în sensul dat de codul penal. Mai avem şi alt capitol care se ocupă cu alte activităţi care sunt asimilate faptelor de corupţie. Si atunci, îmi pun întrebarea: dacă avem noi legsilatie privind spălarea de bani, bancară, penală, de ce mai avem nevoie de acest 78? Cea mai bună soluţie ar fi abrogarea întregii legi aşa cum este ea. Tot ce avem în domeniul penal se regăseşte în Codul Penal, ceea ce nu se regăseşte în Codul Penal se regăseste în acea lege privind incompatibilităţile, avem nevoie de nişte definiţii ale unor fapte de comerţ le avem în codul civil etc. Avem nevoie de legea 78? Haideţi să o abrogăm şi am rezolvat problema"

Eugen Nicolicea (PSD): „Eu am înţeles, dacă vreţi mai semnalez şi eu deficienţe ale ei, spre exemplu acolo se vorbeşte despre o anumită infracţiune doar că agravantă şi totuşi pentru că este acolo şi infracţiunea principala este în cod atunci determină practic competenţa. Nu avea ce să caute infracţiunea undeva şi agravanta în altă lege. Eu sunt de acord cu dvs. cu abrogarea ei şi preluarea unor infracţiuni de acolo în cod, numai că nu dirijăm noi acuma ce se întâmplă la cod“. 

Reacţia PNL

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a reacţionat după cele afirmate de Marton Arpad şi Nicolicea. „O noua lovitură, acum în Parlament! La această oră majoritatea toxică pentru România PSD-ALDE se pregăteşte să modifice conţinutul uneia dintre infracţiunile prevăzute în Legea 78/2000, în sensul în care desfăşurarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia deţinută, dacă se realizează în profitul altuia, nu mai constituie infracţiune decât dacă operaţiunile financiare sunt desfăşurate pentru sine. Aşadar, intenţionează să dezincrimineze această infracţiune. Au declarat că urmează să facă acelaşi lucru şi în Codul penal. În plus, intenţionează abrogarea Legii 78/2000 care reglementează mare parte din activitatea DNA. 40% din activitatea DNA, cu privire la faptele conexe sau asimilate celor de corupţie, este legiferată în această lege. Tot Legea 78 mai cuprinde toate fraudele pe fondurile europene, fraudele făcute de şefii de partide pentru influenţarea activităţii unei instituţii"“, a scris pe Facebook Raluca Turcan. 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie