PSD se opune desfiinţării Secţiei Speciale. Senatorii social-democraţi au dat aviz negativ în Comisia de Muncă iniţiativei USR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul USR Florina Presada l-a criticat pe reprezentantul Ministerului Justiţiei pentru lipsa de suport pentru iniţiativa care urmărea desfiinţarea Secţiei Speciale - FOTO Eduard Enea

Senatorul USR Florina Presadă a dezvăluit luni pe Facebook că iniţiativa de desfiinţare a Secţiei Speciale a primit aviz negativ de la Comisia de Muncă, prin votul senatorilor PSD. Aceasta l-a criticat apoi şi pe reprezentantul Ministerului Justiţiei pentru că nu a arătat o susţinere fermă pentru iniţiativa USR.

„Pe de altă parte, nici reprezentantul Ministerului Justiţiei nu a fost ferm în susţinerea iniţiativei, motivând că MJ are în lucru un astfel de proiect. Se fac 8 luni de când Ministerul Justiţiei putea să vină cu un astfel de proiect. Cât să mai aşteptăm? Avem pe masă un proiect de desfiinţare a acestei secţii speciale ACUM”, a afirmat senatorul USR Florina Presadă.

Aceasta a amintit apoi că mai multe organisme europene, precum şi sute de mii de români care au ieşit în stradă au cerut desfiinţarea acestei „bâte politice”.

„SS a fost înfiinţată de PSD o dată cu alte modificări aduse la Legile Justiţiei. Sute de mii de români au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva acestor modificări, iar Comisia Europeană, Parlamentul European, GRECO, Comisia de la Veneţia ne-au cerut toate să desfiinţăm această bâtă politică ce poate fi folosită împotriva magistraţilor. Magistraţii sunt de acord şi ei cu desfiinţarea acestei secţii speciale.

Aş vrea să văd că ne asumăm cu toţii, mai ales cei care am luptat pentru apărarea independenţei Justiţiei, să adoptăm un proiect de desfiinţare a acestei SIIJ. De la PSD nu am nicio aşteptare în acest sens, pentru că ştiu că nu îi interesează ca România să rămână un stat de drept şi o democraţie veritabilă”, a mai relatat Presadă.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort