PSD grăbeşte demiterea lui Grindeanu: Parlamentul a fost convocat duminică pentru citirea moţiunii de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD vrea ca moţiunea de cenzură să fie citită în plenul reunit al Parlamentului duminică, urmând să fie convocat un plen reunit al celor două Camere, a anunţat senatorul PSD Mihai Fifor.

"O să convocăm colegii parlamentari pentru duminică şi duminică, începând cu ora 16.30, în plenul Parlamentului, se va citi moţiunea de cenzură. Asta înseamnă că programul pentru ziua de duminică va fi următorul: începând cu ora 15.00, vor avea loc şedinţele de grup ale grupurilor parlamentare social-democrate şi ALDE. De la 16.00 va avea loc şedinţa Birourilor Permanente reunite, iar de la 16.30 şedinţa de plen reunit, în care va fi citită moţiunea de cenzură", a anunţat Mihai Fifor, la sediul PSD.

El a spus că PSD nu mai poate aştepta şi "asista impasibil" la acţiunile lui Sorin Grindeanu şi Victor Ponta.

"Este normal ca Parlamentul României să reacţioneze şi să putem să repunem în ordinea normală a lucrurilor ceea ce se întâmplă. (...) În termenul cel mai scurt România să redevină o ţară în care se guvernează legitim", a adăugat el.

Pentru ca o moţiune de cenzură să treacă este nevoie de 233 de voturi în plenul reunit al Parlamentului, iar PSD şi ALDE au împreună 247 de parlamentari, nefiind astfel nevoie de susţinere din partea altor grupuri.

Potrivit Constituţiei, retragerea încrederii acordate Guvernului se face prin adoptarea unei moţiuni de cenzură în plenul reunit al Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. În acest caz, va fi nevoie de 116 semnători, din totalul celor 464 de parlamentari.

Pentru adoptarea moţiunii de cenzură, va fi nevoie de 233 de voturi. Este, însă, posibil ca numărul exact să scadă la 232, având în vedere că liberalul Eugen Nicolăescu a demisionat din Parlament pentru a deveni viceguvernator BNR. Cvorumul va depinde astfel de depunerea jurământului de către următorul candidat PNL de pe listele parlamentare.

În acest moment, PSD are 221 de parlamentari, PNL are 98, USR are 43, UDMR are 30, ALDE are 26, la fel ca PMP, minorităţile au 17, iar alţi 3 parlamentari sunt neafiliaţi. PSD şi ALDE au astfel împreună 247 de parlamentari, peste numărul necesar pentru a dărâma Guvernul.

După depunerea moţiunii de cenzură, ea trebuie citită în plenul comun al Parlamentului în cel mult 5 zile, iar dezbaterea şi votul trebuie să aibă loc cel târziu la trei zile după aceea.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie