PSD apasă pedala negocierilor, PNL trage de timp. Ce probleme mai întâmpină noua coaliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii PSD şi PNL FOTO Inquam Photos / George Calin

PSD cere urgentarea formării Guvernului, dar PNL se cramponează în birocraţie internă privind principiul rotaţiei premierului şi selecţia numelui pentru această funcţie, pe fondul tensiunilor din formaţiune.

Negocierile pentru noul Guvern avansează lent. Un punct asupra căruia cele trei forţe au ajuns la o înţelegere la nivel de principiu, pe lângă rotaţia premierului la un interval de timp, fără a fi clar cine este prima formaţiune care dă şeful Guvernului, este împărţirea Executivului în baza ponderii parlamentare. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, PSD va avea zece portofolii, PNL va răspunde de opt ministere, iar UDMR va avea trei.

Marcel Ciolacu le-a cerut liberalilor să urgenteze luarea unei decizii în ceea ce priveşte rotaţia premierilor, fiind confirmat faptul că social-democraţii deja s-au mişcat pe această direcţie şi există hotărâre statutară. „Suntem deja foarte întârziaţi şi trebuie să facem cât mai curând acest lucru (n.r. – stabilirea unui premier). În interiorul PSD este această decizie, că se poate merge prin rotaţie. Aşteptăm şi de la PNL o decizie în acest sens. Când o să avem decizia PNL, atunci intrăm la negocieri despre premier. PSD e pregătit să ducă toate negocierile posibile ca să deblocăm situaţia”, a subliniat Marcel Ciolacu, aruncând astfel mingea în terenul liberalilor.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, după runda de negocieri de marţi, că „discuţiile au fost foarte aprinse”, atât în ceea ce priveşte programul de guvernare, dar şi referitor la ce partid să dea primul noul şef al Guvernului. „Colegii noştri nu s-au înţeles şi fiecare doreşte să fie primul. Ei trebuie să decidă (...) e înghesuială mare”, a punctat preşedintele UDMR. De asemenea, Kelemen Hunor a subliniat că pentru a fi asigurată stabilitatea guvernării şi a partidelor, noul premier ar trebui să fie un şef de partid. Precizarea vine în contextul în care liberalii nu l-ar agrea pe Marcel Ciolacu, în timp ce social-democraţii nu vor să audă de Florin Cîţu.

Frânele din programul de guvernare

Problematic este întreg pachetul de creşteri de venituri, de la pensii la alocaţii. „Eu vă pot spune că măsura cu care au venit iniţial social-democraţii (..) înseamnă 11 miliarde în plus la buget, dar un deficit de aproape 17 miliarde de lei la buget (…) Varianta cu 11% este mult prea mult”, a declarat Florin Cîţu.

O variantă de creştere a veniturilor statului, astfel încât să fie bani pentru măriri de salarii, pensii şi alocaţii o reprezintă redevenţele. „A fost o discuţie despre cât încasăm din redevenţe. S-a cerut o analiză ca să vedem care este situaţia şi la nivel UE, ca să ştim cât încasăm”, a explicat premierul demis. 

Şi Marcel Ciolacu a confirmat discuţia despre banii care ar putea să vină dintr-o mai bună taxare a redevenţelor. „Am căutat zonele în care statul nu are suficiente venituri, de exemplu, cum sunt redevenţele. S-a scos de la Ministerul de Finanţe impactul şi vedem printr-o lege cum putem reglementa lucrurile, în comparaţie cu celelalte state din Europa”, a completat liderul PSD.

PNL şi PSD nu au încă un răspuns clar nici în ceea ce priveşte păstrarea sau desfiinţarea SIIJ. Liderii principalelor partide au preferat să dea răspunse vagi. „Suntem toţi de acord că dacă vrem să eliminăm MCV-ul, trebuie să respectăm aceste cerinţe, dar aşteptăm textul de la specialiştii jurişti”, a precizat Cîţu. Şi Marcel Ciolacu a subliniat că trebuie găsită o soluţie pentru a fi „închis capitolul cu MCV”, însă PSD s-a exprimat, în repetate rânduri, împotriva desfiinţării structurii.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate