PSD anunţă că susţine o stare de alertă intermediară de cel mult 15 zile. Ce condiţii impune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD susţine o stare de alertă intermediară de cel mult 15 zile, cu condiţia deschiderii spitalelor pentru pacienţii cronici, deschiderii bisericilor, opririi achiziţiilor publice fără licitaţie, deschiderii restaurantelor din hoteluri pentru familiile cu copii, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al partidului Lucian Romaşcanu.

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea politică pe care o reprezintă va lua luni, în Comitetul Executiv, decizia finală privind proiectul de lege care prevede prelungirea stării de alertă. 

„Noi am decis în primă instanţă, iar decizia finală va fi luată mâine (luni – n.r.) în cadrul CEx al PSD, să susţinem o stare intermediară, pe o perioadă strict limitată în timp, care să asigure tranziţia la normalitate şi care să conţină strict măsurile pentru protejarea sănătăţii populaţiei şi nimic mai mult. În acelaşi timp, este necesar ca autorităţile să poată dispune punctual, aşa cum prevede şi legea, de măsuri de siguranţă acolo unde este necesar. Este posibilă instituirea stării de urgenţă la nivel local, iar acest lucru trebuie să fie primordial, având în vedere că nu sunt distribuite la nivel egal, pe tot teritoriul României, îmbolnăvirile şi decesele” a afirmat Lucian Romaşcanu.

Reprezentantul PSD a precizat că social-democraţii vor „introduce obligatoriu” în legea de aprobare a HG prevederi precum faptul că durata măsurilor tranzitorii să fie de maximum 15 zile, deschiderea spitalelor către pacienţii non-COVID, toate achiziţiile publice se vor face „transparent, cu licitaţie”, dar şi redeschiderea bisericilor şi deschiderea restaurantelor din unităţile de cazare. 

„Astea vor fi măsurile pe care vom încerca să le introducem în lege şi fără acestea PSD nu va vota legea trimisă la Parlament” a precizat oficialul PSD.

Romaşcanu a ţinut să precizeze PSD este minoritar în Parlament în acest moment .

„Guvernul, cum a găsit majoritatea necesară pentru a ajunge la Palatul Victoria, va trebui să găsească majoritatea necesară şi pentru a-şi trece legile în Parlament. Noi, dacă vom avea alături de măsurile propuse de noi şi alţi aderenţi, atunci vom vota în consecinţă, dacă nu, PSD nu va vota o stare de alertă în formula în care este ea acum” a afirmat Romaşcanu.

„În acest moment noi nu avem Hotărârea de Guvern pe care intenţionează primul ministru Orban să o trimită în Parlament în consecinţă, nevăzând ce scrie acolo – şi ăsta este un act iarăşi de iresponsabilitate din partea dumnealor – nevăzând ce scrie acolo nici nu pute discuta şi decide ceea ce vom face în continuare, putem doar , aşa cum am făcut, să dăm o declaraţie de intenţie” a precizat el.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, sâmbătă, că va cere prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, nu 15 aşa cum a solicitat PSD, declarându-se încrezător că va exista în Parlament o majoritate care să înţeleagă ”că nu pot pune în pericol viaţa şi sănătatea românilor numai ca să să obţină câştiguri ieftine, de natură politico-electorală”.

„Vom cere stare de alertă pentru 30 de zile”, a anunţat Orban, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.

Întrebat care este planul în cazul în care starea de alertă nu va fi votată de Parlament, Orban a afirmat: ”Am încredere că va exista o majoritate în Parlament care să înţeleagă nevoia prelungirii stării de alertă şi care să înţeleagă că nu pot pune în pericol viaţa şi sănătatea românilor numai ca să să obţină câştiguri ieftine, de natură politico-electorală”.

Premierul a precizat că nu a avut ”nicio discuţie cu cei din PSD”.

Mai multe pentru tine:
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă