Propunere IPP: candidatul cu cele mai multe voturi să câştige colegiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul pentru Politici Publice (IPP) susţine că alegerile legislative ar trebui să se desfăşoare printr-un vot într-un singur tur în care candidatul cu cele mai multe voturi să obţină mandatul.

"Având în vedere şi faptul că la toate celelalte tipuri de alegeri (primari, preşedinte de consiliu judeţean) s-a optat pentru un sistem de vot într-un singur tur în care candidatul cu cele mai multe voturi obţine mandatul, Institutul pentru Politici Publice susţine adoptarea aceluiaşi sistem şi pentru desemnarea deputaţilor şi senatorilor, cu atât mai mult în scenariul în care scrutinul pentru locale se va desfăşura simultan cu cel pentru parlamentare", se arată în apelul lansat de IPP

IPP consideră că partidele, aflate în proces de negociere a cadrului electoral pentru anul 2012, "au obligaţia să nu ignore principala nemulţumire civică legată de modul de desemnare a parlamentarilor".
"Aşa numitul vot uninominal - în realitate un sistem mixt, cu formulă de compensare - a făcut ca, spre surprinderea electoratului, candidaţii plasaţi pe locurile al doilea şi al treilea să câştige aproape un sfert din colegiile electorale, în dauna celor care strânseseră cele mai multe voturi", consideră IPP.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete