Proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc, respins de Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul Senatului a respins marţi, în calitate de cameră decizională, propunerea legislativă privind statutul de autonomie al ţinutului secuiesc. Decizia a fost luată cu 96 de voturi „pentru” şi 9 „împotrivă” pentru raportul de respingere al Comisiei de Administraţie.

Senatul a respins marţi, în calitate de for decizional, iniţiativa legislativă referitoare la autonomia ţinutului secuiesc. Potrivit proiectului de lege iniţiat de deputatul UDMR Kulcsár-Terza József-György, „locuitorii Ţinutului Secuiesc se constituie în comunitate autonomă” ca expresie a identităţii sale istorice, în scopul asigurării egalităţii de şanse a cetăţenilor şi protecţiei identităţii naţionale maghiare. Iniţiativa nu propunea modificarea graniţelor, ci doar obţinerea unei autonomii teritoriale în interiorul statului român. 

Comisia pentru administraţie a Senatului a întocmit un raport de respingere propunerii legislative pentru că „introduce unităţi administrativ-teritoriale noi care nu sunt prevăzute în Constituţia României", relatează Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare