Programele pe Sănătate ale PSD şi PNL. Diferenţe şi asemănări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii celor mai mari partide din România, Alina Gorghiu şi Liviu Dragnea. FOTO Colaj Adevărul

Cele mai mari partide politice vin în campanie cu promisiuni asemănătoare în domeniul Sănătăţii. PSD, care deja şi-a anunţat tot programul, anunţă construirea unui mare complex medical, opt spitale regionale şi mărirea substanţială a salariilor. PNL, pe de altă parte, a prezentat doar principalele puncte ale programului, acesta urmând a fi explicat săptămâna viitoare.

PSD a fost primul mare partid care şi-a prezentat în integralitate programul, liderul social-democrat Liviu Dragnea fiind cel care în urmă cu săptămână a trecut în revistă viziunea partidului său asupra Sănătăţii. 

Promisiunile PSD

PSD promite, în programul de guvernare, construirea unui complex medical, care, pe lângă spitalul propriu-zis, va cuprinde, printre altele, o Universitate de Medicină şi Farmacie, o zonă rezidenţială pentru personalul medical, hoteluri pentru însoţitorii personalului medical şi o grădiniţă. Investiţia se apropie de un miliard de euro, bani care vor proveni din Fondul Suveran de Investiţii.

„Discutăm de Spitalul Republican Carol Davila, care va include un complex medical, Universitatea de Medicină şi Farmacie, terenuri de sport, parc, zonă de agremenet, creşă, grădiniţă şi şcoală, hotel pentru însoţitorii pacienţilor, zonă rezidenţială pentru personalul medical şi stundenţi. Este vorba de un complex medical. În spital vor lucra 3.000 de doctori. Pe lângă acest complex gigant, discutăm de opt spitale regionale similare cu acest spital. Construcţia va începe în 2017", a anunţat Liviu Dragnea, preşedintele PSD, săptămâna trecută în cadrul prezentării programului de guvernare pe Sănătate al PSD.

Tot în proramul de guvernare, PSD mai promite creşterea veniturilor pentru tot personalul medical, impozitul pe venit fiind zero pentru fiecare medic, indiferent de nivelul salariului.

Nivel salariior de la 1 ianuarie 2018: medic rezident anul I are 1200 de euro brut; medic specialist gr. V, clinic -2650 euro brut,  medic primar gr. V, clinic – 3.377 euro brut; asistenţii medicali vor avea cu 100% mărite salariile.De asemenea, PSD promite şi alte beneficii pentru personalul medical: tichete de vacanţă, fond de premiere şi subvenţii pentru chirii. 

Oferta PNL privind Sănătatea

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a fost cel care a vorbit în mai multe rânduri despre cele cinci priorităţi ale liberalilor în ceea ce priveşte domeniul Sănătăţii. Cu toate acestea, PNL a tot amânat prezentarea oficială a întregului program. Potrivit unor surse politice, programul pe Sănătate mai trebuie dezbătut în interiorul formaţiunii înainte de a merge cu el în spaţiul public. 

Priotitatea numărul unu a liberalilor este construcţia a 8 spitale regionale, punct de vedere împărtăşit şi de PSD. „Este o ruşine că dupa 25 ani să nu avem niciun spital nou generalist de stat. (..) Trei spitale pot fi finanţate pe fonduri europene şi suntem îngrijoraţi că lucrurile nu se mişcă mai repede. Avem de asemenea nevoie de un mare spital în Bucuresti, care să fie construit de municipalitate, şi care să fie un reper nu doar pentru România, ci şi pentru ţările din Centrul şi Estul Europei”, declara Buşoi la Consiliul Naţional de Coordonare de la începutul lunii octombrie. 

Liberalii îşi mai propun stoparea migraţiei medicilor, prin dublarea salariilor medicilor şi creşterea cu 20% a salariilor asistenţilor medicali. În plus, propun şi Programul ”Casa medicului”, care cuprinde  900 de imobile.

Al treilea punct e reprezentat de programele naţionale de prevenţie şi educatie, care să îmbunătăţească real starea de sănătate a populaţiei, în special în rândul comunităţilor defavorizate şi ca orientare strategică, şi să reducă costurile mari de acum alocate tratării bolilor.

Al patrulea obiectiv este permiterea accesului real la medicamente prin actualizarea bianuală a listei. Nu în ultimul rând, liberalii vor revizuirea legislatiei şi „protecţia reală a pacienţilor cu garantarea unor standarde de calitate”. 

Concluzii

Social-democraţii şi liberalii vor opt spitale regionale şi mărirea substanţială a salariilor medicilor. Pe de altă parte, cu toate că e urmărită şi creşterea salariilor asistenţiilor medicali, PSD promite că acestea vor fi dublate într-un an, în timp ce PNL merge doar pe 20%. De asemenea, PSD vrea reducerea ieftinirea preţurilor medicamentelor în timp ce liberalii subliniază că vor începerea  Programului „Casa medicului” prin care vor fi asigurate 900 de imobile pentru medici.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”