Prima zi de negocieri între PNL, USR-PLUS şi UDMR s-a finalizat. Anunţul făcut de liderii celor trei partide

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Prima zi de negocieri între PNL, USR-PLUS şi UDMR s-a finalizat. Liderii celor trei formaţiuni anunţă că doresc „o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluţii pentru ieşirea din criză”. Discuţiile vor fi reluate duminică.

„Echipele de negociere ale PNL, USR-PLUS şi UDMR au avut astăzi prima rundă de discuţii pentru constituirea noii majorităţi parlamentare. A fost convenită structurarea negocierii pe trei paliere, cel politic, cel legat de programul de guvernare şi cel privitor la funcţionarea majorităţii parlamentare.  La negocierile politice fiecare formaţiune şi-a prezentat punctul de vedere referitor la organizarea şi funcţionarea coaliţiei”, se arată într-un comunicat de presă comun, semnat de Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş şi Kelemen Hunor. 

Potrivit documentului, în ceea ce priveşte programul de guvernare, „a fost stabilită structura acestuia şi modul în care se armonizează programele celor trei formaţiuni politice, fiind făcute progrese pe o serie de capitole”. 

Surse. Impas la negocierile dintre PNL şi USR PLUS. „Am împărţit doar cafeaua şi mâncarea“. Discuţiile, suspendate

„Totodată, s-au convenit coordonatele activităţii comune la nivel parlamentar care stau la baza funcţionării majorităţii. Liderii celor trei formaţiuni şi-au afirmat voinţa de a oferi împreună o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluţii pentru ieşirea din criză şi pentru realizarea reformelor de care are nevoie România”, se mai arată în comunicat. 

Potrivit sursei citate, formaţiunile politice vor relua mâine discuţiile, iar informaţii referitoare la derularea acestora vor fi transmise şi în zilele următoare prin comunicate oficiale şi comune.

Negocierile au început, sâmbătă, la ora 09.00. 

Luni, preşedintele Klaus Iohannis a convocat consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui premier. 

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”