Prima reacţie a Rusiei după alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte: „sperăm în îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia şi-a exprimat joi speranţa, prin vocea purtătorului de cuvânt al miniterului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici,  că după alegerea noului preşedinte al României, Klaus Iohannis, relaţiile dintre Moscova şi Bucureşti se vor îmbunătăţi.

După alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României, Federaţia Rusă speră că cele două state vor înregistra o schimbare majoră în relaţiile lor, după pauza cauzată de criticile Bucureştiului faţă de politica Moscovei legată de conflictul ucrainean, dar şi de alte probleme internaţionale, potrivit diplomaţiei ruse.

„Sperăm că se va ajunge la o schimbare majoră şi se va depăşi pauza provocată de atitudinea pe care au avut-o autorităţile române, criticând poziţia Rusiei nu numai în contextul crizei ucrainene, dar şi al altor probleme internaţionale“, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici.

Diplomatul rus a subliniat că noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, a obţinut peste 54% din voturi, ceea ce, a adăugat el, demonstrează că acesta se bucură de un sprijin destul de mare din partea electoratului.

„Respectăm această alegere şi sperăm foarte mult că noul preşedinte şi noua componenţă a guvernului vor promova o politică menită să asigure dezvoltarea în continuare a cooperării noastre bilaterale într-o serie de domenii“', a mai declarat diplomatul rus.
 

Lukaşevici a adăugat că Rusia „este întotdeauna deschisă pentru discuţii sincere şi pentru colaborare cu ţările vecine, dacă aceasta este construită pe principii de respect reciproc şi neamestec în afacerile interne“'.

Mai multe pentru tine:
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă