Preşedintele Parlamentului European: Nu am urmat niciodată cursurile universitare, am fost un elev slab

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Martin Schulz

Preşedintele PE, Martin Schulz, a povestit, miercuri, la decernarea titlului Doctor Honoris Causa, că nu a urmat niciodată cursurile universitare, punctând că a fost un elev "slab" şi a trebuit să părăsească liceul pentru că era unul dintre cei mai indisciplinaţi.

"Trebuie să recunosc că nu mi se întâmplă foarte des în viaţa mea sa îmi caut cuvintele, să mă gândesc la ceea ce trebuie să spun, dar acesta este un moment în care trebuie să recunosc că sunt profund emoţionat. (...) Astăzi am devenit membru al acestei prestigioase comunităţi academice, acum fac parte din comunitatea academică din România, este o onoare excepţională pentru mine şi permiteţi-mi să spun că acestea nu sunt nişte formule standard de mulţumire. Spun aceste lucruri din adâncul inimii. (...) Niciodată în viaţa mea nu am fost student. Nu am mers la Universitate. Am fost chiar un elev slab în liceu, a trebuit să plec de la liceu pentru că eram unul dintre cei mai indisciplinaţi elevi. I-am admirat pe cei care au urmat cariera academică, pentru că ştiu cât de greu este acest lucru şi câte eforturi, ce investiţii trebuie să facă cineva pentru a merge la universitate", a spus preşedintele PE.

Schulz a mai relatat că profesorul de matematică i-a spus că ar trebui să încerce să devina politician, pe când avea vârsta de 16 - 17 ani.

"La 16 -17 ani, profesorul de matematică mi-a cerut să explic o formulă. Trebuie să recunosc că nu ştiam despre ce formulă vorbea, dar am ieşit în faţă şi am vorbit 10 minute şi, la sfârşit, profesorul mi-a spus: <<Schulz, uite care e treaba: matematica e inutilă, încearcă să devii politician>>", a mai relatat acesta.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro