Preşedintele îşi readuce toţi consilierii la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi decretele de numire în funcţie a consilierilor prezidenţiali care şi-au pierdut posturile în perioada suspendării acestuia.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele i-a renumit consilieri prezidenţiali pe Cristian Diaconescu, Iulian Chifu, Virgil Păunescu, Bogdan Mănoiu, Sebastian Lăzăroiu, Daniel Funeriu, Bogdan Drăgoi şi Iulian Fota. Cel din urmă va ocupa funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională.

De asemenea, Bogdan Oprea redevine purtătorul preşedintelui şi este numit în funcţia de consilier de stat la Departamentul de Comunicare Publică.

Dorel Onaca şi Eugen Tomac au fost numiţi consilieri de stat la Cancelaria Preşedintelui, iar Hriţuc Cristian se va ocupa de relaţiile cu autorităţile publice şi societatea civilă din funcţia de consilier de stat.

Boboc Raluca va fi consilierul de stat al preşedintelui care se va ocupa cu analiza politică, iar Pişcociu Gabriel redevine consilier de stat, însă se va ocupa de problemele cetăţeneşti.

În urma semnării decretelor de numire, Dinu Delia a devenit consilier de stat la Compartimentul Protocol, iar Dinu Claudiu se va ocupa de Departmanentul Constituţional Legislativ.

După suspendarea preşedintelui Băsescu, consilierii lui prezidenţiali au fost daţi afară  din cadrul Administraţiei Prezidenţiale de către preşedintele interimar Crin Antonescu. O parte dintre ei au demisionat încă din perioada în care Băsescu se afla la Cotroceni.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare