Preşedintele Iohannis va participa vineri, la Florenţa, la Conferinţa „The State of The Union”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri, în calitate de invitat de onoare, la Conferinţa „The State of The Union”, organizată de Institutul Universitar European de la Florenţa şi va avea o întrevedere cu premierul Giuseppe Conte.

Aflată la cea de-a IX-a ediţie, conferinţa are ca temă principală democraţia în secolul XXI în Europa, cu accent pe contextul electoral european. Lideri politici europeni, jurnalişti, membri ai corpului academic şi reprezentanţi ai societăţii civile vor dezbate o serie de teme de actualitate care privesc atât provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, cât şi perspectiva unei Uniuni mai puternice, adaptate şi pregătite pentru aspiraţiile generaţiilor viitoare.

Conferinţa „The State of The Union” este un eveniment de prestigiu în sfera afacerilor europene devenit un forum de referinţă pe agenda factorilor de decizie europeni, la care participă, în mod regulat, şefi de stat şi de guvern, lideri ai instituţiilor UE, precum şi personalităţi academice şi culturale, precizează Asministraţia prezidenţială.

În marja participării la conferinţă, preşedintele României, Klaus Iohannis, va avea o întrevedere cu preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, Giuseppe Conte.

Institutul Universitar European din Florenţa este o instituţie academică europeană consacrată, contribuind de-a lungul timpului la dezvoltarea procesului de integrare europeană, prin activităţi de cercetare academică şi programe educaţionale la cel mai înalt nivel.

Participarea preşedintelui Klaus Iohannis la Conferinţa „The State of The Union” are loc în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, găzduirii Summit-ului de la Sibiu, precum şi cu prilejul aniversării unui deceniu de la aderarea României la Convenţia privind înfiinţarea Institutului Universitar European de la Florenţa.

Totodată, cu prilejul prezenţei la Florenţa, preşedintele Iohannis va depune o coroană de flori la placa comemorativă dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată lângă reşedinţa în care domnitorul şi-a petrecut ultimii ani din viaţă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt