Premierul reduce cheltuielile și menține Prima Casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a discutat deciziile adoptate în ședință de Guvern, printre care Ordonanța de Urgență privind reducerea cheltuielilor publice, hotărârea privind adoptarea contractului medical pentru a clarifica taxa de clawback, precum și o linie de 200 de milioane de euro pentru a suplimenta programul Prima Casă.

„Am vrut să adoptăm decizia de reducere a cheltuielilor publice, pentru că sunt acele cheltuieli pe care le-am criticat din Opoziție și pe care nu vrem să le continuăm, acum, că am preluat Puterea", a spus Ponta.

Referitor la taxa de clawback, premierul a subliniat că Guvernul își dorește cooperarea cu producătorii de medicamente, astfel încât spitatele să fie bine aprovizionate cu medicamente.

Întrebat despre limuzina ecologică pe care o conduce, Ponta a atras atenția că prețul de 100.000 de euro al acesteia este o speculație a presei.

„Este o mașină produsă în 2009 și a fost pusă la dispoziția SPP, în comodat, cu titlu gratuit. Deci, nu e nouă și nu este a mea. O am în folosință până la sfârșitul anului cu titlu gratuit", a explicat Ponta.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume