Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu reprezentanţii consorţiilor universitare despre reforma mediului universitar prin proiectele Legilor Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a discutat, luni la Palatul Victoria, cu reprezentanţii consorţiilor universitare despre reforma structurală a mediului universitar prin proiectele Legilor Educaţiei, a informat Guvernul. Potrivit Executivulu, dezbaterile s-au axat pe consolidarea conectării universităţilor la mediul socio-economic şi la mediul academic internaţional.

„Alături de reprezentanţii Consorţiilor Universitaria, Academica Plus, cei ai universităţilor tehnice – ARUT, ai universităţilor de medicină şi farmacie, ai  universităţilor de ştiinţele vieţii - USAMV-uri şi ai consorţiului universităţilor de arte, la dialog au participat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, consilierul prezidenţial Ligia Deca, precum şi consilierii de stat Marilen Pirtea şi Sorin Costreie, din cadrul Cancelariei Prim-ministrului”, a informat Guvernul într-un anunţt de presă. 

Potrivit sursei citate, dezbaterile dintre liderul Executivului şi reprezentanţii universităţilor „s-au axat pe teme legate de consolidarea conectării universităţilor la mediul socio-economic şi la mediul academic internaţional, susţinerea excelenţei şi performanţei universităţilor româneşti, susţinerea echităţii şi a sprijinului acordat studenţilor, consolidarea autonomiei universitare şi eliminarea birocraţiei, în paralel cu creşterea responsabilităţii universităţilor, susţinerea programului de digitalizare a universităţilor româneşti, aspecte legate de statutul cadrului didactic universitar, de etica şi deontologia universitară, de susţinerea învăţământului superior medical, precum şi pe întregul set de valori promovat de România Educată”. 

„Consultarea cu consorţiile universitare reprezintă pentru Guvern şi ministerele de resort o oportunitate de a rămâne conectate la mediul universitar, cu realităţile acestuia, implicit o oportunitate de a contribui la depăşirea provocărilor cu care se confruntă instituţiile învăţământului superior şi persoanele didactice, didactice auxiliare şi nedidactice din universităţi”, a mai arătat Executivul. 

De asemenea, potrivit sursei citate, „reprezentanţii consorţiilor au apreciat şi au exprimat susţinerea pentru proiectul Legii învăţământul superior, lege care va oferi instrumente moderne şi posibilitatea valorificării expertizei universitare româneşti în beneficiul studenţilor şi întregii societăţi”, fiind totodată formulate şi o serie de propuneri şi recomandări de îmbunătăţire a viitorului cadru legal de funcţionare a învăţământului universitar.

„Sunt recunoscător pentru dialogul de astăzi, simt că la finalul discuţiei avem o abordare coerentă în ceea ce priveşte transformarea educaţiei în conformitate cu o strategie naţională ambiţioasă iniţiată de preşedintele României şi asumată şi de noi la nivel executiv”, a declarat premierul Nicolae Ciucă în cadrul întâlnirii. 

Potrivit Guvernului, „pe lângă temele discutate în cadrul reuniunii, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a evidenţiat o serie de aspecte pe care proiectul Legii Educaţiei le reglementează: susţinerea echităţii şi a reducerii abandonului şcolar la nivelul învăţământului universitar, posibilitatea de cofinanţare a universităţilor care câştigă proiecte internaţionale, susţinerea internaţionalizării activităţilor universităţilor româneşti,  asigurarea autonomiei universitare, consolidarea rolului universităţilor româneşti la nivel regional, naţional sau internaţional - în funcţie de misiunea asumată, precum şi posibilitatea de implicare a studenţilor în proiecte naţionale şi internaţionale”. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”