Ponta susţine descentralizarea: „Sunt singurul premier care crede că Guvernul are prea multe responsabilităţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Victor Ponta, a declarat vineri, la reuniunea aleşilor locali, că susţine proiectul descentralizării, întrucât Executivul este încărcat de responsabilităţi.

“Reforma presupune o schimbare fundamentală, benefică pentru România. Cred că sunt singurul premier care crede că Guvernul are prea multe responsabilităţi, iar legitimitatea este a celor aleşi în mod direct de către cetăţeni”, a declarat Ponta, în cadrul Ligii Aleşilor Locali.

Totodată, premierul a subliniat că susţine proiectul descentralizării şi i-a îndemnat pe aleşii locali să aibă aceeaşi atitudine.

“Reuniunea precede şedinţa Consiliului Naţional de mâine, la care veţi fi prezenţi, însă am gândit că în acest moment principalul obiectiv pe termen scurt al PSD, al USL îl reprezintă prima descentralizare din 1989 încoace. E o lege extrem de importantă şi vreau ca reuniunea de astăzi să aibă ca principal obiectiv prezentarea proiectului descentralizării al vicepremierului Liviu Dragnea, cel care a lucrat în ultimii ani la acest proiect important pentru România. Vă rog să vă implicaţi în dezbatere, astfel încât Consiliul Naţional să adopte o poziţie clară, de susţinere”, a mai spus Ponta.

În opinia liderului social-democrat, principalele categorii care se vor opune proiectului vor fi funcţionarii din administraţia centrală, dar şi “acele partide incapabile să câştige alegerile locale”.

“E momentul în care trebuie să luăm decizii şi să ni le asumăm”, a conchis Ponta. 

Liga Aleşilor Locali a reunit, vineri, la Palatul Parlamentului, peste 1000 de aleşi locali. În cadrul reuniunii, vicepremierul Liviu Dragnea le va prezenta primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene proiectul descentralizării, elaborat de Ministerul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale. 

Anterior, în cadrul dezbaterilor pe tema descentralizării susţinute la "Atelierele Viitorului", organizate sub sigla Consiliului Naţional al PSD, Dragnea a anunţat că va susţine proiectul în faţa celor 1000 de aleşi locali prezenţi la Parlament. 

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete