Ponta: Nu trebuie să primesc aprobare de la Budapesta ca să-mi expun opiniile privind ţara mea. Nu sunt constrâns de liderii PPE aşa cum sunt alţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat dezacordul faţă de conţinutul declaraţiilor făcute de ambasadorul Zákonyi Botond cu privire la ansamblul relaţiilor bilaterale româno-ungare, precizând că nu îi trebuie aprobare de la Budapesta pentru a-şi exprima opiniile referitoare la România şi nici nu este „constrâns de liderii PPE, aşa cum sunt alţi colegi din politica românească. Din grupul PPE fac parte PNL, PMP şi UDMR.

„Nu doresc să cad în capcana provocărilor de la Budapesta, dar Guvernul României nu poate tolera la nesfârşit derapajele inacceptabile ale Ambasadorului Ungariei la Bucureşti sau ale altor oficiali maghiari care ne vizitează ţara! Poziţia MAE din România a fost extrem de echilibrată şi în acord cu normele şi standardele europene! Şi o precizare necesară - respect Ungaria şi poporul maghiar, dar nu trebuie să primesc aprobare de la Budapesta ca să-mi expun opiniile legitime privind ţara mea / nu sunt constrans de liderii PPE (aşa cum din păcate sunt alţi colegi din politica românească) să închid ochii şi să înghit cu umilinţă asemenea derapaje de la normele diplomatice şi de respect între două ţări!“, a scris Ponta, pe pagina sa de Facebook.

Într-un interviu acordat cotidianului "România Liberă", ambasadorul Ungariei în România, Botond Zakonyi, a precizat că în relaţiile româno-ungare sunt lucruri mai importante de rezolvat decât cele cu fotografiile postate pe ­Facebook de premierul Viktor Orban. Potrivit cotidianului, diplomatul a atras atenţia că România refuză să termine 10 drumuri transfrontaliere care ar urma să lege cele două ţări, că nu este asigurată folosirea limbii maghiare în administraţia publică şi în educaţie.

O altă problemă semnalată de ambasador, în interviul citat, ar fi modul în care premierul român Victor Ponta şi-a construit imaginea prin opoziţie cu Viktor Orban. "Aşa şi-a început Victor Ponta cele două roluri pe care le joacă: Victor, băiatul bun, şi Viktor, băiatul rău. European, social-democrat, pentru rolul de Victor cel bun, şi naţionalist, antieuropean, pentru rolul ­celălalt", a declarat diplomatul în contextul în care i s-a cerut să dea exemple de politicieni români care ar fi făcut declaraţii deranjante.

Reacţia MAE 

MAE şi-a exprimat dezacordul puternic faţă de conţinutul declaraţiilor făcute de ambasadorul Zákonyi Botond şi a atras atenţia că declaraţiile referitoare la un eventual statut de autonomie, bazat pe criterii etnice, echivalează cu o imixtiune în afacerile interne ale României.

"Partea română a atras atenţia că declaraţiile referitoare la un eventual statut de autonomie, bazat pe criterii etnice, echivalează cu o imixtiune în afacerile interne ale României. A evidenţiat că autonomia pe criteriul etnic contravine cadrului constituţional român în vigoare, iar drepturile colective nu fac parte din standardele europene în materie de minorităţi, fiind de altfel excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între România şi Republica Ungară, semnat la Timişoara, la 16 septembrie 1996 (Tratatul politic de bază)", se arată în comunicatul MAE.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe mai precizează că declaraţile ambasadorului "demonstrează, odată în plus, faptul ca partea ungară nu este încă pregătită să respecte cadrul general al relaţiei bilaterale şi fundamentele politico-juridice ale acesteia, şi anume Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate, semnat în 1996, şi Declaraţia de Parteneriat Strategic, semnată în 2002. Partea română a reiterat apelul ferm ca această relaţie bilaterală să fie tratată cu maximă responsabilitate, în virtutea principiului bunei vecinătăţi şi a statutului comun de state membre UE şi NATO".

Potrivit sursei citate, "MAE a subliniat caracterul complet inadecvat al declaraţiilor din perspectiva raportării la mandatul de reprezentare al ambasadorului unui stat în statul de reşedinţă, mai ales în ceea ce priveşte aprecierile inacceptabile şi lipsite de deferenţă la adresa prim-ministrului României". În interviu, ambasadorul Zákonyi Botond a declarat că este o problemă felul în care premierul Victor Ponta şi-a construit imaginea prin opoziţie cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban.

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie