Ponta lui Franks: Sunteţi premierul României, adevăratul prim-ministru nu are timp să se vadă cu noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PSD Victor Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a spus, astăzi, şefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, în cadrul întrevederii dintre reprezentanţii FMI, BM şi CE şi cei ai USL, că este premierul României, întrucât adevăratul premier, Emil Boc, nu are timp să se vadă cu opoziţia.

"Este o veste foarte bună pentru noi pentru că aţi programat această întâlnire cu opoziţia. Vă place sau nu, noi credem că avem această întâlnire cu premierul României, de vreme ce adevăratul premier nu are timp să se vadă cu noi. Credem că este folositor pentru noi şi pentru dumneavoastră să avem această discuţie despre problemele economice şi bugetul pentru 2012", a spus Ponta.
El a precizat că opoziţia manifestă deschidere pentru dialog, dar şi pentru votarea bugetului de stat, dacă există o reală perspectivă asupra bugetului şi un dialog asupra măsurilor bune.
"Chiar dacă draftul scrisorii este aproape gata, ideile bune pot fi întotdeauna incluse în scrisoare, nu vin doar de la Guvern, uneori vin şi de la opoziţie. E folositoare această întâlnire, mai ales că anul viitor este unul electoral", a spus Ponta.
Preşedintele PSD a arătat că opoziţia are o serie de propuneri pentru buget pe care le-a trimis Guvernului şi în legătură cu care nu a primit niciun răspuns şi şi-a exprimat speranţa că delegaţia FMI va oferi un răspuns.
La rândul său, Jeffrey Franks a precizat că reprezentanţii delegaţiei FMI, BM şi CE valorizează dialogul cu opoziţia, cu sindicatele şi cu asociaţiile oamenilor de afaceri, el apreciind că niciun grup politic nu are monopolul ideilor bune.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort