Ponta: ”E fezabil să vorbim de o majorare a salariului minim pe economie la 850 de lei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat joi seara, la România TV, că salariul minim brut pe economie ar putea fi majorat la 850 de lei, iar pensiile vor fi indexate cu rata inflației, așa cum prevede legea, de la începutul anului viitor.

„Anul viitor cred că este fezabil să vorbim de o majorare a salariului minim pe economie la 850 de lei", a declarat premierul, precizând că USL dorește ca salariul minim să ajungă la 1.200 lei în următorii trei-patru ani. „Este important ca această măsură să fie făcută concomitent cu reducerea CAS la angajator cu 5%, întrucât altfel nu duci decât la piaţa neagră a muncii", a atras atenția prim-ministrul.

Ponta: Pensiile vor fi majorate cu cel puțin 5% în 2013

Ponta a asigurat că Guvernul nu va da o ordonanță de urgență prin care să amâne indexarea pensiilor cu rata inflației începând cu 1 ianuarie 2013.

Cât despre revenirea TVA la 19%, Ponta n-a putut spune decât că e "prematur să purtăm în ianuarie o discuţie cu FMI pe acest subiect", însă a subliniat că USL vrea să atingă această țintă până la sfârșitul anului 2016.

Victor Ponta susţine cota de impozitare diferenţiată

De asemenea, Uniunea Social Liberalã îşi propune ca, în cazul în care va forma viitorul guvern dupã legislativele din 9 decembrie, sã diminueze cota de impozitare la 12% pentru persoanele cu venituri sub 1.000 de lei şi la 8% pentru cei care primesc mai puţin de 705 lei, a mai declarat Ponta, precizând cã mãsura nu este stabilitã pentru 2013.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”