Ponta, despre vizele pentru SUA: Această prevedere este împărtăşită de majoritatea celor din Cameră. Am mai pus o cărămidă, dar mai este

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO gov.ro

Premierul Victor Ponta a discutat miercuri, la Antena 3, pe marginea vizitei sale la Washigton, despre exploatarea resurselor naturale şi despre relaţia cu preşedintele Traian Băsescu.


Principalele declaraţii ale premierului Victor Ponta:

În urmă cu un an şi jumătate eram un lider al Opoziţiei care mă întâlneam cu alţi oficiali. Într-o vizită oficială, unde nu am intrat pe uşa din spate, am discutat despre economie, care reprezintă cea mai mare provocare, probleme precum ridicarea vizelor.  România nu a fost foarte prezentă şi era un monopol a preşedintelui Traian Băsescu.

Traian Băsescu şi-a pierdut legitimitatea anul trecut. Am vrut să sparg acest monopol şi răspunsul din partea opusă a fost da, vrem să ne întâlnim, să vadă care este viziunea mea pentru România. O vizită a unui reprezentant al statului român în astfel de capitale cred că este foarte importantă.

Denotă o anumită gândire şi anume dacă nu sunt ei, să nu fie nimeni din România. Bătălia politică o ţin şi eu în România, dar nu vorbesc de rău de România, de Traian Băsescu, pentru că mă gândesc că se raportează la România. Nimeni nu mă primea la Bruxelles până s-a constatat că domnul Barroso vorbeşte cu cei aleşi. Am vrut să deschid ţara, că există şi alţi oameni politici. Eu nu mă duc să pârăsc şi nimeni nu mă mai întreabă de Traian Băsescu.

Despre exploatarea resurselor naturale

Chevron spune că respectă toate standardele de mediu. Dacă se vor găsi resursele, trebuie emisă o altă licenţă de exploatare. Nu pleacă nimeni cu gazul, se va vinde pe piaţa românească. Nu avem şi nu are nimeni în lume tehnologie şi nu avem companii care să spună, da, bag bani şapte ani şi scot abia după. Este singura soluţie. Este bine să avem companii americane pentru că ne dă o anumită siguranţă.

Nu se vor autoriza exploatări fără toate garanţiile de mediu. Intenţionez ca o parte din redevenţe să rămână comunităţilor locale. Ca să avem bani de şcoli, de pensii, salarii, trebuie să avem o economie care se dezvoltă. Sunteţi contra, dar pentru ce? Ce să facem altceva în Vaslui? Haideţi să creăm locuri de muncă, să ţinem tinerii în România şi să avem bani pentru şcoli şi salarii. Eu am decis foarte clar în ce direcţie să meargă Guvernul: către dezvoltarea economică.

Să informezi mai mult şi să accepţi critici. La Galaţi a fost din cauza pânzei freatice. În România redevenţele sunt chiar peste media UE. În acest domeniu există demagogie şi populism, este un tip de alianţă între oamenii politici care dovedesc lipsă de viziune. Există şi multă lipsă de informare. Despre politica internă nu am vorbit deloc. Nu m-a întrebat de alegerile de anul viitor. Ştiu că aţi câştigat alegerile în mod clar, că aveţi un mandat de stabilitate, mi-a spus Biden.

Despre Justiţie

În ce priveşte Justiţia, nu m-a întrebat de procurori, ci, în contextul în care vorbeam de companii, mi-a spus că investesc dacă Justiţia le garantează protecţia investiţiilor lor. Dacă respect toate legile, nu mă dă un escroc în judecată. Acest mesaj pe care eu l-am procesat, că trebuie să fiţi voi puternici, nu aşteptaţi de la America. Un sentiment pe care l-am avut, cel puţin lumea politică americană este concentrată pe această bătălie internă.

Despre afirmaţiile lui Gordon că referendumul de anul trecut a fost fraudat

Nu am abordat acest subiect. Nimeni nu m-a întrebat despre acest lucru, nu a invocat că anul trecut au fost nişte probleme. S-a spart monopolul, avea informaţii doar de la Băsescu şi Morar. Faptul că se ascultă ambele păreri, să nu fim trataţi pe baza interesului unui singur om, este în beneficiul României.

Despre liberalizarea vizelor

În SUA, regimul vizelor este reglemntat de către Congres, de către Parlament. Senatul a adoptat deja proiectul de lege care prevede ca România să fie cuprinsă în viza Waiver. Acum este la Camera Reprezentanţilor. Mi-am programat astăzi vizita aici. A fost foarte bine pentru că preşedintele Comisiei Juridice a fost prezent, a înţeles argumentele noastre, mi-a explicat că această prevedere este împărtăşită de majoritatea celor din Cameră şi că ţine de partea tehnică să avem sub 10% refuz. Nu vreau să creez speranţe deşarte, dar oricare oficial român face un pas în plus.

Cred că să continuăm să le aducem aminte că este important pentru noi. A fost importantă şi poziţia Parlamentului European. Am mai pus o cărămidă, dar mai este. Cred că este o bătălie politică foarte dură şi nici un analist din America nu poate spune când se va ajunge la un compromis. Nu vreau să fac anunţuri pompoase şi să mă tragă oamenii de mânecă. Ceea ce ţine de noi, am făcut.

Despre participarea preşedintelui la Consiliul European

Va merge preşedintele. Nu voi merge şi eu să ne dăm în stampă acolo. Se referă la agenda digitală. Nu am vrut să particip să mai fac o poză cum face preşedintele. Am vrut să facem un proiect extrem de bine documentat pe care speram să-l depun.

Înţeleg că se duce şi la întrunirea PPE, unde reprezentantul este Vasile Blaga. Nu înţeleg ce caută acolo pentru că nu are nicio treabă. Mi-e teamă că într-un domeniu atât de important, România va fi absentă. Nu pot să nu constat decât un mod de a nu reprezenta România şi de a face un deserviciu.

Despre întâlnirea cu Ghiţă Mureşan

Nimeni nu mi-a pomenit numele lui Traian Băsescu. Oamenii se uită la viitor, nu la trecut. Ne-am întâlnit cu un român la fel de popular în America, cu Ghiţă Mureşan, eu cred că România se reprezintă prin tinerii noştri care lucrează aici, prin sportivii noştri. Ghiţă nu merită să fie ironizat de cei de acasă. Sper că ironiile au fost numai la adresa mea.

Despre relaţia preşedinte-premier

Mă aştept ca armele folosite de preşedintele Traian Băsescu, mă aştept ca acest război să fie accentuat de preşedinte. Dar la anul pleacă. Sunt oameni care se retrag urât.


















 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani