Ponta, despre refuzul şefului PPE: A fost grosolan şi agresiv. Aşa ceva nu s-a mai văzut în PE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta spune că i-a solicitat o întâlnire şefului PPE, Joseph Daul, pe care acesta din urmă o confirmase iniţial. Ulterior, Daul a dat un comunicat prin care refuza dialogul cu prim-ministrul român până când acesta nu respectă deciziile CCR. Ponta spune că aşa ceva nu s-a mai întâmplat în Parlamentul European.

Şeful Executivului a explicat că a făcut o solicitare în calitate de reprezentant al României către toţi liderii grupurilor parlamentare din PE, spunând că s-a adresat inclusiv preşedintelui Partidului Popular European, Joseph Daul, "chiar dacă declaraţiile domniei sale la adresa României au fost cel puţin exagerate".

Ponta a declarat că atât Daul, cât şi restul liderilor grupurilor politice principale i-au confirmat întâlnirile stabilite. "La un moment dat, (n.r. - Joseph Daul) a dat un comunicat de o agresivitate şi chiar o grosolănie pe care nimeni nu a mai întâlnit-o aici, în Parlamentul European, unde oamenii respectă nişte reguli pe care noi uneori la Bucureşti nu le respectăm: <<Nu mă văd cu Ponta decât după ce respectă toate deciziile CCR>>", a povestit premierul, miercuri seara, la Realitatea TV.

După ce a ţinut să reitereze că respectă deciziile CCR, Ponta a afirmat: "Faptul că un lider de grup politic pune condiţii unei ţări, nu s-a mai întâmplat până acum. Nu am reacţionat în niciun fel. Am considerat însă că genul acesta de reacţie explică de ce partidul domnului Daul a pierdut alegerile în Franţa şi de ce probabil şi PDL-ul le pierde în România. Genul acesta de agresivitate e sancţionat de oameni".

Preşedintele grupului Popularilor Europeni, Joseph Daul, a refuzat să-l primească pe premierul român Victor Ponta, care a început miercuri o vizită la Bruxelles în încercarea de a calma criticile şi temerile mai multor lideri europeni în privinţa funcţionării statului de drept şi garantării independenţei justiţiei.

„Tocmai mi-a cerut, acum zece minute, să mă întâlnesc cu el. L-am refuzat", a spus liderul popularilor europeni care s-a întâlnit în cursul după amiezii de miercuri cu liderii PDL conduşi de Vasile Blaga. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro