Ponta, atac la Iohannis: Am greşit când am votat alături de Ungaria şi Slovacia împotriva celorlalte ţări europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta. FOTO Arhivă Adevărul

Premierul Victor Ponta a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că România trebuie să fie pregătită să aplice ultima decizie a JAI privind refugiaţii şi a punctat faptul că oficialii Români au greşit când au decis să voteze alături de Ungaria şi Slovacia împotriva cotelor obligatorii.

Liderul de la Palatul Victoria a anunţat că instituţiile statului vor încerca în următoarea perioadă să pregătească o bună strategie în ceea ce priveşte primirea de refugiaţi, dar şi de integrare a acestora. 

"Împreună cu MAI şi alte instituţii publice sau ONG -uri am încercat să avem o imagine a capacităţii României de a gestiona această problemă şi de a avea strategia de integrare.  Vom implementa decizia recentă a JAI", a declarat Ponta în Parlament, la "Ora prim-ministrului". 

"Trebuie să ne îndeplinim toate obligaţiile la nivel internaţional, să avem un rol constructiv pe plan european. Cred că a fost o greşeală că am votat alături de Ungaria şi Slovacia împotriva celorlalte ţări europene", a subliniat Ponta, taxându-l astfel pe preşedintele Klaus Iohannis. 

De asemenea, premierul a adăugat că poziţia României trebuie să fie una care să ţină cont de principiul solidarităţii, al sprijinului.  În plus,  guvernul de la Bucureşti nu resimte "o presiune specială din punct de vedere migraţionist la adresa României". 

Ponta a amintit faptul că în 2015 au fost înregistrate 944 de cereri de azil, cu doar câteva zeci mai multe faţă de anul trecut, iar în luna august, au fost înregistrate 18 cereri de azil, un număr neînsemna faţă de ceea ce se întâmplă în alte state europene unde, potrivit premierului, au venit ân 2015 au venit 515.000 de refugiaţi  

Liderul de la Palatul Victoria a subliniat şi că Guvernul a luat măsuri privind primirea de refugiaţi, taberele amplasate la Lunga şi Moraviţa, ambele având o capacitate de 500 de persoane.  

Ponta a vorbit şi despre vizita sa în Iordania, loc unde a vizitat o mică tabără de refugiaţi şi a observat cu procedează aceştia cu persoanele plecate din calea războiului. Premierul s-a declarat surprins că un stat ca Iordania a putut să primească peste un milion de refugiaţi. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani