Ponta a fost huiduit la Piteşti de foşti angajaţi Arpechim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a fost întâmpinat, joi, la Piteşti, cu huiduieli de către zeci de foşti angajaţi ai combinatului Arpechim, potrivit B1TV.

Piteştenii i-au cerut socoteală premierului pentru „milionul de locuri de muncă” pe care l-a promis atunci când a venit la guvernare.

În urmă cu două zile, o delegaţie compusă din reprezentanţi ai unor companii din China au vizitat Piteştiul, interesul manifestat de chinezi vizând Petrochimia Arpechim.La sfârşitul acestei luni, expiră termenul stabilit pentru depunerea ofertelor de participare la privatizarea Oltchimului.

Pe parcursul vizitei, delegaţia a fost însoţită de ministrul delegat al Ambasadei României în Republica Populară Chineză şi de conducerea S.C Oltchim S.A. şi administratorul judiciar al acesteia. Reprezentanţii companiilor chineze au dorit să aibă o întâlnire cu autorităţile publice locale din judeţul Argeş,  în contextul interesului pe care acestea îl manifestă legat de privatizarea S.C. Oltchim S.A.

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a declarat la începutul lunii martie, în cadrul audierilor de la comisiile de specialitate din Parlament, că există deja investitori care doresc preluarea la pachet cu Arpechim.

„Societatea este în insolvenţă, este condusă de un administrator judiciar şi un administrator special care au luat cele mai bune măsuri care să poată aduce compania spre limitarea pierderilor. Deci, ca strategie, noi dorim privatizarea, evident. S-a făcut caietul de sarcini, s-a scos la licitaţie, doritorii se pot înscrie. Termenul este 28 martie. În această strategie de privatizare sigur că sunt doritori care să ia şi Arpechimul. Sunt investitori care doresc să cumpere Oltchimul la pachet cu Arpechim. Sigur că suntem într-o discuţie cu Petrom pentru preluarea acestei entităţi. Vom vedea cum“, a precizat Niţă.

El a mai spus că va fi o restructurare de management la Oltchim, având în vedere că sunt 21 de directori şi combinatul funcţionează la 20% din capacitate, ceea ce este inacceptabil.

Planul este ca o entitate a statului, precum Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), să preia rafinăria de la Petrom, iar, ulterior, cele două entităţi să fie vândute la pachet, a precizat Corneliu Cernev, liderul sindicatului Victoria din cadrul Oltchim. „Comisia interministerială trebuie să vină cu o propunere de act normativ, care va fi apoi supus aprobării Guvernului. Ar fi perfect dacă acest lucru s-ar face până în data de 28 martie, data până la care trebuie să fie depuse ofertele angajante pentru Oltchim“, a afirmat Cernev, pentru „Adevărul“.

Citeşte şi:

Creditorii Oltchim au aprobat prelungirea cu două luni a perioadei de vânzare a activelor companiei. Noul termen e 28 martie

Creditorii Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) au aprobat prelungirea cu două luni, din 31 ianuarie până în 28 martie, a perioadei de vânzare a activelor companiei, la solicitarea potenţialilor investitori, potrivit Mediafax

În jur de 300 de foşti angajaţi de la Arpechim au protestat în faţa Prefecturii

Aproapre 300 de foşti angajaţi de la Arpechim au protestat, astăzi, între Primăria Piteşti şi Prefectură. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că sunt în situaţia să fie executaţi silit din cauza faptului că trebuie să returneze banii pe care i-a primit pe vremea când erau angajaţi, pentru murături şi prime.

PCC, acţionarul care a pus beţe-n roate Oltchim, se retrage din licitaţia pentru privatizarea combinatului. În 2012, oferise 2,9 milioane de euro pe companie

Compania germană PCC SE, acţionar privat al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), şi fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital au decis să nu mai participe la cea de-a doua licitaţie pentru privatizarea combinatului chimic.

Patru investitori pentru Oltchim. Ungurii de la MOL au cumpărat caietul de sarcini

Concernul maghiar MOL se numără printre investitorii interesaţi de combinatul din Râmnicu Vâlcea. De asemenea, caietul de sarcini a fost cumpărat şi de ruşii de la Oil Gas Trade, omul de afaceri Ştefan Vuza, prin Chimcomplex Borzeşti, şi consorţiul chinez Baota Petrochemical Group- Junlun Petroleum.

Oltchim, pasărea Phoenix a industriei româneşti

Anul 2013 a început cât se poate de dur pentru combinatul chimic Oltchim de la Râmnicu Vâlcea, mai ales că procesul de privatizare abia eşuase în urma circului televizat cu „investitorul“ Dan Diaconescu, iar autorităţile nu au reuşit să convingă oficialii Comisiei Europene astfel încât să acorde societăţii ajutor de salvare. Acum, însă, Oltchim este pe cale să renască, combinatul urmând a-şi găsi un nou proprietar la începutul lunii februarie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști