PNL vrea ca votul pentru ridicarea imunităţii în 48 de ore să se aplice din octombrie şi ameninţă cu demisii din Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL vrea ca toate cererile DNA privind ridicarea imunităţii parlamentare să fie votate în maximum 48 de ore, prin modificarea Regulamentelor celor două Camere, în cazul blocării acestui proiect, liberalii ameninţând cu depunerea demisiilor din legislativ, au precizat pentru News.ro surse din partid.

Potrivit surselor citate, liberalii vor da ca termen pentru aplicarea acestei reguli data de 5 octombrie. În cazul unui blocaj în Parlament, PNL ia în calcul inclusiv depunerea de către parlamentarii acestei formaţiuni a demisiilor din legislativ. 

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu declara, săptămâna trecută, că, deşi PNL are un proiect legislativ privind eliminarea votului secret în Parlament, PSD blochează iniţiativa de doi ani de zile. 

"Avem un proiect de lege care spune ceva simplu: renunţăm la votul secret şi îl dăm cu orice vot, în 48 de ore. Nici astăzi nu este votat acest proiect de către PSD. Eu cred că o eventuală majoritate parlamentară va rezolva această problemă”, spunea Gorghiu. 

Proiectul liberalilor a fost depus în Parlament în 2014 şi este blocat în Comisia de Statut din Parlament. Pentru că au existat observaţii ale Consiliului Legislativ, care a transmis că această modificare trebuie făcută pe Regulamentele Camerei Deputaţilor şi Senatului, liberalii vor să depună un alt proiect, cu aceleaşi prevederi, de modificare a acestor Regulamente. 

Pottrivit surselor citate, procedura în acest caz ar trebui să fie mai scurtă, astfel încât să se poată aplica începând cu 5 octombrie, data limită impusă de liberali pentru aplicarea acestei prevederi. 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!