PNL spune că schimbarea lui Ponta de la şefia Comisiei pentru politică economică este consecinţa excluderii sale din PSD

0
Publicat:

Liberalii resping afirmaţiile deputatului Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidenţiale, cu privire la o implicare a acestora în schimbarea sa de la şefia Comisiei pentru politică economică din Camera Deputaţilor şi subliniază că a fost înlocuit ca urmare a excluderii din PSD.

Ponta a fost schimbat de la conducerea Comisiei de politică economică FOTO: Adevărul (arhivă)

„Partidul Naţional Liberal respinge categoric afirmaţiile mincinoase făcute de Victor Ponta cu privire la implicarea sa în schimbarea din funcţia de preşedinte al Comisiei de politică economică din Camera Deputaţilor. PNL nu are nicio legătură cu modul în care PSD îşi gestionează propriii membri sau reprezentanţi în structurile parlamentare. Victor Ponta încearcă, printr-o nouă manipulare, să deturneze atenţia de la realitate: schimbarea sa din funcţie a fost o consecinţă firească a excluderii sale din PSD, partid care, în mod legitim, a decis să-l retragă dintr-o funcţie obţinută pe baza apartenenţei sale politice la această formaţiune”, arată liberalii într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

PNL susţine că această „metodă de manipulare” a mai fost utilizată de Victor Ponta şi în trecutul recent, când a încercat să acrediteze minciuna că excluderea sa din PSD s-ar fi făcut la cererea preşedintelui interimar al PNL, Cătălin Predoiu.

„În realitate, excluderea sa din PSD era firească, ca urmare a trădării deciziilor majoritare ale PSD cu privire la susţinerea unui candidat unic al coaliţiei”, precizează PNL.

Liberalii salută decizia social-democraţilor de a se delimita de un "personaj toxic, care a trădat în repetate rânduri atât partidul care l-a propulsat, cât şi electoratul social-democrat".

„Partidul Naţional Liberal consideră că această decizie reconfirmă soliditatea actualei coaliţii de guvernare şi consecvenţa în susţinerea unui singur candidat la alegerile prezidenţiale - Crin Antonescu, liderul capabil să reprezinte România cu demnitate şi eficienţă”, conchide PNL.

Deputatul Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a anunţat marţi că va fi înlocuit din funcţia de preşedinte al Comisiei de politică economică din Camera Deputaţilor.

„România are nevoie de competenţă şi de lideri adevăraţi! Am fost, până astăzi, preşedintele Comisiei de politică economică din Camera Deputaţilor şi am exercitat această funcţie cu onoare şi profesionalism. Am fost informat că, ieri, conducerea PNL, prin vocea domnului Hubert Thuma (şeful de campanie şi principalul finanţator al lui Crin Antonescu), a solicitat vehement schimbarea mea din această poziţie! Îmi doresc şi sunt pregătit să fiu preşedintele României! Voi pune competenţa şi patriotismul pe primul loc! Voi combate mafiile transpartinice şi voi elimina din politică toţi reprezentanţii şi marionetele acestora! Punem România pe primul loc! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a scris Ponta pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle