PNL nu mai are numărul de parlamentari necesar iniţierii unei moţiuni de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL nu mai are, începând de marţi, numărul de parlamentari necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură, demers anunţat de liberali în cazul în care Executivul nu ia măsurile de reducere a CAS cu 5% şi scutirea de impozit pe profitul reinvestit, până pe 1 mai, astfel încât să se aplice din iulie.

Numărul parlamentarilor PNL a scăzut marţi la sub o pătrime din numărul total al aleşilor, prin anunţarea demisiilor din Senat ale liberalilor Victor Ciorbea şi Iosif Secăşan.

Potrivit Constituţiei, pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură sunt necesare semnăturile a minimum o pătrime din numărul parlamentarilor: "Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii".

În prezent, PNL are 141 de parlamentari din totalul de 571, respectiv 47 de senatori şi 94 de deputaţi, în condiţiile în care Radu Stroe este în continuare membru al grupului PNL din Camera Deputaţilor.

Numărul minim necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură este, în prezent, de 143 de semnături.

Astfel, PNL este la acest moment în imposibilitatea de a iniţia singur o moţiune de cenzură.

De altfel, surse din conducerea PNL precizau pentru Mediafax că la momentul angajării răspunderii Guvernului în Parlament pe programul care a venit să completeze programul de guvernare, liberalii au luat decizia de a nu iniţia o moţiune de cenzură, deoarece riscau ca în ultimul moment unii parlamentari să-şi retragă semnătura de pe document, iar demersul să rămână fără obiect.

Senatorul PNL Iosif Secăşan şi-a dat demisia, marţi, din Senat, arătând că este inculpat într-un dosar penal şi că nu doreşte să aducă prejudicii de imagine Senatului României şi PNL.

De asemenea, senatorul PNL Victor Ciorbea şi-a anunţat, marţi, demisia din Senat, urmare a alegerii sale în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Citeşte şi:

Iosif Secăşan (PNL) a demisionat din Senat. Liberalul este urmărit penal

Senatorul PNL Iosif Secăşan şi-a dat demisia, marţi, din Senat, motivând că este inculpat într-un dosar penal şi că nu doreşte să aducă prejudicii de imagine Senatului României şi PNL. Colegii săi senatori l-au aplaudat la finalul discursului de rămas-bun.

Şedinţă cu scântei la PNL: Liberalii decid azi dacă îl exclud pe Stroe din partid

Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal se întruneşte astăzi pentru a discuta propunerea liderului deputaţilor liberali, George Scutaru, de excludere din formaţiune a fostului ministru de Interne, Radu Stroe, după ce acesta a declarat că nu ştie dacă îl va susţine pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model