PNL critică bugetul Primăriei Capitalei: O încropeală fără cap şi fără coadă, care spoieşte totul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Municipiul Bucureşti

Liberalii au criticat, vineri, bugetul Primăriei Bucureştiului pentru anul 2017, despre care spun că este „o adunătură de obiective haotice”, fără o viziune care să susţină sumele de bani, ci doar „un mod de a conduce Bucureştiul pompieristic” şi acţiuni „de imagine”. Reprezentanţii PNL susţin şi că bugetul nu prevede sumele necesare pentru fluidizarea traficului, crearea de locuri de parcare, unificarea RADET cu ELCEN sau cea a METROREX cu RATB.

„Problema bugetului  nu este că umple cu tot felul de proiecte foarte puţin utile acest buget, ci că nu are o direcţie clară de investiţie, de dezvoltare. Este vraişte. Bugetul Capitalei nu rezolvă nimic din problemele mari ale Bucureştiului, ci doar spoieşte totul. Nu neapărat alocările pentru cele 44 de biserici reprezintă o problemă, nici măcar cei 850 de milioane de lei pe activităţi culturale, religioase, care unele sunt absolut necesare, altele sunt tot felul de festivaluri şi de evenimente care nu fac altceva decât să creeze un cadru în care doamna Firea să mai arunce cu bani de promisiuni sau să se autoiluzioneze cât de bine merge Bucureştiul”, a declarat preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi.

Potrivit acestuia, după ce se vor cheltui cele aproape cinci miliarde de lei alocaţi pentru 2017, problemele Bucureştiului vor rămâne aceleaşi, „cu tot cu pierderile enorme din reţeaua de termoficare, cu tot cu aglomeraţia din trafic, cu tot cu infrastructura făcută praf”.

„După ce vom cheltui toţi aceşti bani, o să avem beculeţe de Paşte, o să avem statui uşor inutile, o să avem nişte străduţe peticite şi o să avem nişte acţiuni ale Primăriei care sunt mai mult de imagine, dar care în realitate nu sunt utile oraşului. Bugetul doamnei Firea este o încropeală, o adunătură de obiective haotice, fără direcţie, fără cap şi fără coadă”, a mai spus Buşoi, potrivit News.ro.

La rândul său, senatorul PNL Florin Cîţu a arătat că bugetul nu prevede sume pentru fluidizarea traficului, crearea de locuri de parcare, unificarea RADET cu ELCEN sau cea a METROREX cu RATB. Asta cu atât mai mult cu cât, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliul General din data de 29 martie, se găseşte un proiect de hotârăre prin care METROREX ar putea ajunge din subordinea Ministerului Transporturilor, în cea a Primăriei.

„Bugetul Bucureştiului arată clar că nu există o viziune în spate. Este doar un mod de a conduce Bucureştiul pompiersitic, «Haideţi să trecem şi peste anul acesta şi o să vedem şi după aceea» (...) Doamna primar a şi accentuat gaura de la buget prin faptul că acum avem în administrarea Primăriei Arena Naţională, care a costat 300 de milioane.”a precizat Cîţu.

Consilierul general PNL Ciprian Ciucu a atras şi el atenţia asupra faptului că bugetul este ”mărunţit”, generând astfel foarte multe costuri de operare.

„Este un buget încropit, care păcăleşte pentru că împarte foarte mult banii pe diferite zone, mărunţindu-l. Odată mărunţit, apar foarte multe costuri de operare, de întreţinere pentru diferite instituţii din subordine, primării şi aşa mai departe. Problema este că aceste costuri luate ca volum din totalul bugetului sunt foarte mari raportate la buget, pe când banii de investiţii sunt foaret puţini. 12% din buget sunt însumaţi la alte cheltuieli, care sunt nu ştiu”, a declarat consilierul Ciprian Ciucu.

Alte critici la adresa bugetului pe anul 2017

Criticile formulate de liberali nu sunt singurele. Un ONG din Bucureşti acuză Primăria că a întârziat cu procedura pentru dezbaterea bugetului anual, abatându-se în acest fel de la prevederile legale.
„Duminică (19 martie) a fost publicat proiectul de buget pentru Bucureşti pe site-ul primăriei. E adevărat, cu întârziere, la mai mult de o lună de la publicarea bugetului de stat, în condiţiile în care primăria avea obligaţia ca în termen de 15 zile să supună proiectul dezbaterii publice.”, se arată într-o solicitare trimisă de cei de la Funky Citizens către Primărie, prin care cer organizarea unei dezbateri în care să se poată aduce amendante la proiectul de buget.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”