Pleşu, Liiceanu şi alţi intelectuali i-au scris lui Klaus Iohannis. Ce a răspuns preşedintele ales

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis, un preşedinte votat de intelectuali

Mai mulţi intelectuali români, în funtea cu Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu şi Andrei Oişteanu, au publicat, în Revista 22, o scrisoare adresată preşedintelui ales, Klaus Iohannis, în care s-au arătat îngrijoraţi de echipa de consilieri pe care şi-a ales-o. Iohannis le-a răspuns printr-un scurt mesaj postat pe facebook.

„Stimate Domnule Johannis,

Victoria dumneavoastră în alegerile prezidenţiale a reprezentat o cauză pentru societatea civilă din România. Aţi avut sprijinul ei, al tinerilor, al diasporei, în general al tuturor celor care vedeau în Victor Ponta şi în echipa lui o ameninţare la adresa statului de drept şi a poziţiei clare pro-occidentale pe care ţara noastră trebuie să şi-o asume. Majoritatea covârşitoare a voturilor obţinute de dumneavoastră n-a fost numai efectul unei reacţii anti-Ponta, ci şi semnul încrederii de care vă bucuraţi.

Chiar dacă în alegeri aţi fost candidatul unei alianţe de partide, votul a fost acordat acelor principii cu care am înţeles că vă identificaţi: lupta împotriva corupţiei, întărirea statului de drept, modernizarea ţării, impunerea unui alt stil de a face politică. Aţi vorbit recent despre asasinarea României în aceşti 25 de ani ai tranziţiei ca urmare a parazitării bugetului ţării de către o alianţă a clasei politice cu oameni de afaceri oneroşi. Cei ieşiţi în stradă la Cluj, Timişoara şi Bucureşti n-au manifestat în sprijinul vreunui partid politic, ci pentru valorile pe care le întruchipaţi în ochii lor. Ca primar al Sibiului, participând prea puţin la jocurile puterii de la centru, păreaţi să proveniţi mai curând din rândul lor decât din rândul acelor politicieni versaţi pentru care interesele de grup predomină asupra celor naţionale. La urma urmei, de asta aţi şi fost votat.

Tocmai pentru că aţi generat atâtea speranţe, am fost uimiţi când am citit lista posibililor dumneavoastră colaboratori. Până acum nu aţi dat nici o dezminţire în privinţa lor. Desigur, nu ne-am închipuit nici o clipă că echipa care vă va însoţi la Cotroceni va fi lipsită de orice culoare politică. Suntem totuşi uimiţi şi îngrijoraţi că v-aţi oprit, pentru funcţia de şef al cancelariei prezidenţiale, asupra unei persoane (Dan Mihalache) ale cărei antecedente nu-l recomandă în nici un caz ca pe un democrat veritabil. De la traseul său curricular, care începe în perioada Văcăroiu, traversează „perioada Năstase” virând apoi către Crin Antonescu, trecând apoi prin opinia sa, pe care a făcut-o publică, privind parteneriatul româno-american, şi până la felul în care se exprimă domnia sa („jigodie frustrată”, „mai du-te şi tu în mă-ta”, „mai caută pe goagăl”) e în grav dezacord cu ce aşteptăm din partea instituţiei prezidenţiale. Stilistic, se află la antipozi faţă de dumneavoastră, şi ne e greu să ne închipuim cum ar decurge o asemenea colaborare. Nu multe vorbe bune se pot spune şi despre ceilalţi consilieri ce par a fi fost nominalizaţi.

Domnule Johannis, nu sunteţi produsul jocurilor de culise din politica românească, aşa încât nu lăsaţi jocurile de culise să infesteze instituţia pe care o veţi reprezenta. Vă bucuraţi de un mare capital de simpatie, care cântăreşte mult mai mult decât o reţea de aranjamente. Purtaţi răspunderea încrederii care v-a fost acordată şi aveţi şansa de a reforma România. Vă dorim să n-o rataţi sub presiunea unor interese de care sunteţi străin“.

Cristian PredaArmand Gosu, Radu Bercea, Eugen Ciurtin, Raluca Alexandrescu, Rodica Culcer, Ştefan Vianu, Costea Munteanu, Livius Ciocarlie, Sorin Vieru, Aurelian Crăiuţu, Anca Oroveanu şi Ioan Stanomir.

Răspunsul

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a postat un mesaj pe Facebook în care transmite, succint, că va ţine cont de sfaturile primite de la intelectualii români.

„Mulţumesc Revistei 22 pentru scrisoarea deschisă pe care mi-a adresat-o în numele unui grup de intelectuali. Îi asigur pe semnatarii ei că rămân credincios promisiunilor şi angajamentelor pe care mi le-am luat faţă de românii din ţară şi din străinătate. Acest lucru se va reflecta în toate deciziile mele, inclusiv în privinţa echipei de consilieri“, a scris Iohannis pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate