Plățile pentru proiectele din teritoriu au crescut ca Făt-Frumos

0
Publicat:

Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, a făcut plăți de circa 2,6 miliarde de lei pentru proiectele din teritoriu ale administrațiilor locale, în primele două luni din 2024, an electoral, o sumă similară cu totalul banilor virați în 2023 pentru Programul de Investiții „Anghel Saligny“.

Efectul anului electoral 2024 deja sunt resimțite FOTO Arhivă

Grosul sumei, adică aproximativ 2 miliarde de lei, a fost pentru proiecte din Programul „Anghel Saligny“, prin care sunt finanțate reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, construirea sau refacerea unor poduri, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare, precum și înființarea și dezvoltarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale. Ce mai mare plată din 2024 a fost cea anunțată pe 5 februarie, în valoare de 956,7 milioane de lei, prin care banii vor ajunge la nu mai puțin de 590 de obiective de investiții.

Și valoarea totală a contractelor semnate pentru finanțare a crescut. În primele două luni, potrivit celor șase anunțuri referitoare la semnarea de contracte, valoarea acestora ajunge la 4,12 miliarde de lei. „E pelerinaj ca la Mecca la Stoica la birou“, susțin surse politice pentru „Adevărul“, referindu-se la secretarul de stat Marcel Stoica, cel care este responsabil de Programul „Anghel Saligny“. Stoica a fost instalat în funcție odată cu Guvernul Ciucă, fiind susținut de PSD Buzău, organizația de unde face parte și actualul premier Marcel Ciolacu. Bineînțeles, un rol important îl joacă și ministrul liberal Adrian Veștea, mai ales că provine din administrația locală (fost șef de CJ) și știe mersul lucrurilor.

Continuarea plăților la PNDL

Bani au fost dați și prin PNDL (adică corespondentul Programului „Anghel Saligny“ din trecut, dar la care încă se mai fac decontări). Pe 17 ianuarie au fost decontate facturi de executare de lucrări în valoare de 650 de milioane de lei.

13 miliarde de lei este bugetul pentru tot anul 2024 al Ministerului Dezvoltării, mai mare cu 59% față de 2023. Potrivit informațiilor „Adevărul“, în ambele formațiuni ale Coaliției urmează să mai fie ședințe cu liderii din teritoriu care să spună clar care sunt urgențele lor, în condițiile în care până la alegeri, în varianta anunțată a comasării localelor cu europarlamentarele, mai sunt trei luni și jumătate. Practic, în două luni și jumătate aproape toți primarii și șefii de CJ vor fi în campanie electorală, pentru a cere noi mandate și trebuie să arate ce anume au în lucru în localitățile lor. Iar PSD și PNL au împreună peste 85% din primarii și președinți de CJ din România.

Bani și pentru cadastrare

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, a alocat și ea 305,8 milioane de lei pentru cadastrarea proprietăților, de acești bani fiind interesate nu mai puțin de 2.003 unități administrativ-teritoriale.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani