Peste o mie de persoane sunt aşteptate la cel mai mare congres din istoria UDMR, la Miercurea Ciuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kelemen Hunor, preşedinte UDMR FOTO Arhiva Adevărul

Peste o mie de persoane sunt aşteptate să participe, sâmbătă, la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc, cel mai mare din istoria Uniunii, printre participanţi fiind peste 770 de delegaţi ai filialelor teritoriale şi liderii principalelor partide din România şi Ungaria.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de organizatorii celui de-al XI-lea Congres al UDMR, la evenimentul care va avea loc sâmbătă la Miercurea Ciuc vor fi adoptate un nou statut şi un nou program ale Uniunii, dar şi documente pe teme considerate prioritare, precum modificarea Constituţiei, Ţinutul Secuiesc şi alegerile pentru Parlamentul European, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Vom asista la evenimentul de cea mai mare amploare din cei 24 de ani de existenţă a UDMR, întrucât sunt invitate să participe peste 1.000 de persoane, dintre care 777 de delegaţi, 100 de invitaţi şi peste 100 de reprezentanţi ai presei. În cadrul lucrărilor Congresului urmează a fi adoptate noul statut şi program ale UDMR. Documentele au fost elaborate de specialiştii Uniunii în baza propunerilor înregistrate cu ocazia consultărilor publice din ultimele luni cu organismele asociate, respectiv cu organizaţiile judeţene ale UDMR. Vor fi prezentate şi documentele elaborate conform noilor scopuri şi directive ale UDMR, în subiecte prioritare pentru UDMR în următorii şapte ani, precum modificarea Constituţiei, Ţinutul Secuiesc, diaspora internă, alegerile pentru Parlamentul European, economie şi Iniţiativa Civică Europeană", a arătat, în documentul citat, secretarul general al UDMR, Kovács Péter, care este şi comisarul-şef al Congresului.

Potrivit acestuia, la Congresul UDMR au confirmat participarea politicieni din România şi Ungaria, printre ei aflându-se şi lideri ai partidelor de guvernământ din cele două state: preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu, preşedintele PDL, Vasile Blaga, liderul Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, şi precum reprezentantul partidului de guvernământ Rogán Antal, preşedintele grupului parlamentar Fidesz, Újhelyi István din partea Partidului Socialist, vicepreşedintele Parlamentului ungar, şi vicepremierul Semjén Zsolt, care este şi preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat din Ungaria.

 De asemenea, au acceptat invitaţia şi preşedintele Partidului Comunităţii Maghiare din Slovacia, Berényi József, respectiv Hans Heinrich Hansen, preşedintele Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN). Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, va transmite un mesaj video participanţilor la congres. Secretarul general al UDMR a menţionat că, vizual, evenimentul de sâmbătă va fi unul "marcat de modernismul şi dinamismul specific secolului XXI". 

"Pregătim o serie de detalii tehnice inovatoare, precum proiecţii pentru scenă, infografică, clipuri video şi spoturi audio. Suntem o organizaţie puternică, iar acest lucru va fi evidenţiat cu ocazia acestui congres", a arătat Kovacs Peter. Congresul UDMR se va desfăşura între orele 10.00 şi 18.00, la Sala Sporturilor din Miercurea Ciuc. Precedentul Congres al Uniunii a avut loc în perioada 26-27 februarie 2011, la Oradea, atunci fiind ales în funcţie preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume