Peremistii vor absenta de la ridicarea imunitatii lui Danut Saulea
0Liderul grupului parlamentar al PRM din Camera, Lucian Bolcas, a declarat, marti, ca parlamentarii acestei formatiuni nu vor participa la dezbaterea privind ridicarea imunitatii deputatului Danut
Liderul grupului parlamentar al PRM din Camera, Lucian Bolcas, a declarat, marti, ca parlamentarii acestei formatiuni nu vor participa la dezbaterea privind ridicarea imunitatii deputatului Danut Saulea, membru al PRM. "Se vede clar ca este o masinatiune politica, o manevra politica", a spus Bolcas, care a aratat ca Danut Saulea a facut o declaratie politica, in cadrul unei activitati politice, dintr-o conferinta de presa. El a citat articolul 70 din Constitutie, care apara parlamentarii pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, acestia neputand sa fie trasi la raspundere juridica pentru aceste opinii. "Nu vom participa la o astfel de mascarada politica, menita sa creeze presiuni politice asupra PRM", a conchis Bolcas. Dupa dezbaterea in plenul Camerei Deputatilor a cererii de ridicare a imunitatii parlamentare pentru deputatul PSD Viorel Gheorghiu, urmeaza sa figureze pe ordinea de zi cererea de ridicare a imunitatii in cazul deputatului PRM Danut Saulea. Ministrul Justitiei a cerut, anul trecut, ridicarea imunitatii parlamentare a deputatului PRM Danut Saulea, ca urmare a declaratiilor acestuia, facute intr-o conferinta de presa, cu privire la pregatirea de catre SPP a luptatorilor Hamas.