PDL sesizează CCR privind numirea lui Victor Ciorbea la ASF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a anunţat că democrat-liberalii sesizează miercuri Curtea Constituţională în privinţa numirii lui Victor Ciorbea la ASF, pe motiv că aceasta ar fi ilegală, încălcând Constituţia, Ciorbea neîndeplinind condiţiile prevăzute în lege pentru a ocupa această funcţie.

„PDL sesizează astăzi Curtea Constituţională cu privire la numirea ilegală a lui Victor Ciorbea la ASF, considerând că această numire este neconformă cu articolul 1 alineatele 3 şi 5 din Constituţie“, a aspus Paul.

Plenul Parlamentului a aprobat marţi numirea lui Victor Ciorbea ca membru neexecutiv în ASF, el obţinând 326 de voturi pentru şi 16 împotrivă.

Legislaţia în vigoare prevede că parlamentarii din comisii să verifice toate aspectele privind criteriile de calificare ca membru al Consiliului ASF şi eventualele incompatibilităţi.

Democrat-liberalii critică faptul că Ciorbea nu respectă condiţia umrătoare: „membrii Consiliului ASF să aibă o experienţă profesională în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor“.

Parlamentarii PDL au părăsit şedinţa comună a Parlamentului în care s-a votat munirea preşedintelui şi a unui membru neexecutiv al ASF, în semn de protest faţă de nominalizarea lui Victor Ciorbea în ASF, a anunţat liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe.

Citeşte şi:
 

Cine este Mişu Negriţoiu, propus la şefia ASF: bancher, fost ministru, fost profesor universitar. „Sunt conservator faţă de risc, nu joc la bursă, nu am afaceri“. Mişu Negriţoiu (63 de ani), propus astăzi de premierul Victor Ponta pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), este economist, fost ministru în guvernarea Văcăroiu, fost deputat şi profesor universitar. Acum, el este propus pentru a prelua şefia unei instituţii care controlează o piaţă de aproape 30 de miliarde de euro.

Mişu Negriţoiu: „Mi-am cumpărat primele haine cu o damigeană de ţuică“. Mişu Negriţoiu, 63 de ani, rememorează etapele unei vieţi începute în sărăcia lucie din Dăbuleni, continuată în comerţul exterior socialist şi în politica post-decembristă şi oprită, momentan, pe scaunul de preşedinte al uneia dintre cele mai mari bănci din România.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online