PDL începe negocierile pentru formarea unei alianţe electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga

Democrat-liberalii au demarat, astăzi, discuţii cu mai mulţi lideri ai curentului de centru-dreapta în vederea realizării, până în septembrie, a unei alianţe electorale. Anunţul a fost făcut de liderul PDL, Vasile Blaga, astăzi, într-o conferinţă de presă.

Printre liderii cu care se vor purta discuţii, în prima fază, se numără Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele Iniţiativei Civice de Centru Dreapta, Mihail Neamţu, preşedintele Partidului Noua Republica, Adrian Papahagi, vicepreşedintele Fundaţiei Creştin Democrate şi Aurelian Pavelescu, preşedintele PNŢCD.

Liderul PDL a subliniat faptul că au experienţă în ceea ce priveşte construirea unei alianţe, însă că au mai puţin timp la dispoziţie decât atunci când au format alianţa cu PNL.

„Dreptate si Adevăr s-a numit construcţia de atunci pe care am făcut-o împreuna cu Partidul National Liberal (PNL). Atunci am muncit cam un an si jumatate pentru realizarea unei formule de alianţă politică. Nu o să o putem face acum sub acea formă, nu o să o putem face până în toamnă. De aceea, vom reuşi ca, într-o prima etapă, să punem la punct o alianţă electorală. Şi sper că acest lucru îl vom realiza până în septembrie“, a conchis Blaga.

Potrivit lui Vasile Blaga, în săptămânile următoare, mai multe personalităţi publice îşi vor anunţa intrarea în rândul democrat-liberalilor.

Citeşte şi:
BEC anunţă rezultatele finale la ora 10.30. Rămâi pe Adevarul.ro pentru a afla cifrele referendumului!

Boureanu: Crin Antonescu trebuie să se întoarcă la partid

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!