PDL faţă cu reacţiunea: multe critici, nicio soluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea partidului de guvernământ nu a găsit niciun răspuns pentru revendicările din stradă.

Nicio idee concretă pentru rezolvarea situaţiei tensionate, derivată din scandalul pe Sănătate, nu s-a desprins din şedinţa conducerii PDL, la care nu a participat nici preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care a făcut strategii în biroul său cu ministrul Turismului, Elena Udrea, nici şeful Senatului, Vasile Blaga. Şeful deputaţilor PDL, Mircea Toader, le-a „scuzat", ulterior, pe Udrea şi pe Anastase,  afirmând că au fost la o „întâlnire cu revoluţionarii".

Potrivit unor surse participante, premierul Emil Boc, asaltat de subalterni nemulţumiţi de lipsa de reacţie de care a dat dovadă în ultimele zile, a ascultat cu atenţie reproşurile, şi-a notat ideile şi a promis soluţii. Fără comentarii.

Aceleaşi voci au susţinut că Valeriu Stoica, Cezar Preda, Constantin Ostaficiuc şi Mihai Stănişoară au fost cei mai vocali critici ai strategiei de comunicare a premierului din ultimele zile. Fără o replică tranşantă l-a lăsat pe premier şi propunerea unor democrat-liberali, printre care Cezar Preda, Constantin Ostaficiuc şi William Brânză, de a „opera" remanieri.

Remanierea, cerută de liderii PDL

Purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu a recunoscut că, la şedinţa Colegiului Director, s-a vorbit despre remaniere „ca o ipoteză de lucru", susţinând însă că nu s-au rostit nume, fiind doar o discuţie privind variantele „pentru reîmprospătarea forţei de mesaj a PDL". „Nu s-au rostit nume, iar chestiunea remanierii s-a pus ca o soluţie posibilă", a insistat Voinescu.

Pe de altă parte, tot în şedinţa Colegiului Director, vicepreşedintele PDL Mihaela Popa a solicitat implicarea specialiştilor din partid în domenii „spinoase", cum ar fi Sănătatea.

„Avem parlamentari care aşteaptă să se se implice, să participe la discuţii", ar fi spus Popa, potrivit surselor. „Şi pe Raed Arafat ar trebui să-l implicăm", ar fi insistat alt democrat-liberal, care a primit asigurări din partea premierului că „uşa Guvernului va rămâne deschisă" pentru medicul de origine palestiniană, de la demisia căruia au plecat protestele.

Pentru liniştirea spiritelor, Monica Macovei a propus intensificarea dialogului cu cei nemulţumiţi, cu societatea civilă. „Ar vrea să ne trimită în stradă, dar era mai bine să se fi dus ea, să-şi testeze popularitatea", au tradus, ironic, unii democrat-liberali intervenţia fostului ministru al Justiţiei. Până la urmă, la un dialog cu coordonate misterioase s-a redus soluţia găsită de conducerea PDL. Democrat-liberalii au decis să înceapă „un dialog pe trei paliere", Teodor Baconschi fiind însărcinat să se ocupe de structurile civice, Ioan Oltean de structurile sindicale, iar Emil Boc de dialogul cu partidele politice, inclusiv cu Opoziţia.

„Casting" prezidenţial

În timp ce democrat-liberalii se căzneau fără succes să găsească o soluţie pentru tensiunile apărute după scandalul pe Sănătate, preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu o parte dintre candidaţii la unul din posturile de consilier de stat la Preşedinţie.

Unii participanţi au susţinut că le-a vorbit şi despre protestele de stradă din ultimele zile, pe care şeful statului le-ar considera ca fiind o mişcare socială cauzată de măsurile de austeritate. Comentariile preşedintelui au rămas însă în spatele uşilor închise.

Un punct de vedere

Teodor Baconschi a scris pe blog că a început „încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii", susţinând că alegerea o va face „România care munceşte", nu „mahalaua violentă şi ineptă încolonată". Pentru această declaraţie, europarlamentarul Corina Creţu i-a cerut demisia.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor