PC se pregăteşte să-l debarce pe Daniel Constantin, liderul "vinovat" că n-a retras plângerea Ministerului Agriculturii împotriva lui Voiculescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unele voci din Partidul Conservator cer schimbarea lui Daniel Constantin şi, implicit, organizarea de urgenţă a unui congres, cel târziu până în luna martie. În cărţi pentru preluarea conducerii PC-ului s-ar afla Cristian Popescu Piedone, primarul de la Sectorul 4, creditat cu cele mai mari şanse, şi senatorul PC Vasile Nistor.

„Un Congres e inevitabil şi eu îl văd pe Piedone ca fiind omul care poate să conducă partidul şi să-l revitalizeze. Nu mai avem mult timp până la locale. Partidul mi se pare dezorientat şi o schimbare trebuie să vină cât mai repede posibil“, spune vicepreşedintele PC Şerban Rădulescu, citat de stiripesurse.ro.

Oficial, schimbarea lui Daniel Constantin este motivată de faptul că partidul nu a performat sub conducerea sa, rămânând un „partid de buzunar“, tractat de PSD. 

„Neoficial, schimbarea lui Daniel Constantin vine în contextul războiului pe care acesta l-a început cu preşedintele fondator al PC Dan Voiculescu“, ne-au declarat surse din PC. La începutul anului, Voiculescu l-a ameninţat pe protejatul său politic că, în 2015, va fi judecat atât de Dumnezeu, cât şi de Justiţie. Constantin a reacţionat, afirmând că i-a comunicat lui Voiculescu încă din 2012 că nu va interveni în niciun dosar.  

Întâlnire de taină la Hotelul Peştera

Pentru a se asigura că mai are o susţinere consistentă în partid, la sfârşitul săptămânii trecute, Daniel Constantin a invitat mai mulţi parlamentari la munte. Conservatorii s-au cazat la hotelul Peştera, din judeţul Dâmboviţa, complex ce aparţine senatorului PSD Valentin Calcan. 

Deputatul PC Aurelian Ionescu a declarat, pentru „Adevărul“, că întâlnirea a fost una de socializare şi de stabilire a strategiilor parlamentare şi nicidecum a celor politice. Aurelian Ionescu susţine că schimbarea lui Constantin ar fi o greşeală, deoarece partidul ar fi atras într-un scandal politic inutil. „Este o problemă personală între Daniel Constantin şi Dan Voiculescu. Nu văd de ce ar trebui implicat partidul. Organizarea unui congres este o procedură dificilă, deoarece se convoacă la propunerea Biroului Politic cu acordul Consiliului Naţional, care are circa 450 de membri. În plus, pe noi, parlamentarii, nu ne-a căutat nimeni din grupul de susţinere al lui Piedone “, ne-a declarat deputatul Ionescu. 

Deşi unii parlamentari nu au dat curs invitaţiei lui Constantin, aceştia susţin că liderul de partid nu ar trebui schimbat, dar că este imperios necesar ca PC să se repoziţioneze faţă de PSD.. 

„Ar fi bine să nu mai stăm în umbra PSD. Trebuie să ne afirmăm propria identitate. Nu mai putem fi consideraţi un partid de buzunar“, ne-a declarat deputatul Claudiu Tănăsescu. Afirmaţiile sale sunt susţinute şi de Cristiana Anghel, senator şi vicepreşedinte PC. „Cât timp să mai fim consideraţi un partid de buzunar? Dacă vrem să câştigăm alegerile din 2016, trebuie să ne desprindem de PSD“, a conchis Anghel.

Citeşte şi:

Daniel Constantin răspunde la ameninţările fostului său mentor:„I-am comunicat domnului Voiculescu în 2012 că nu voi interveni în niciun dosar“

Cum a ajuns Daniel Constantin de la favoritul lui Voiculescu la indezirabil

Ginerele lui Voiculescu îl atacă pe Daniel Constantin: Ai minţit grav. Ce vei face când Ponta nu va mai fi prim-ministru?

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort