Parlamentul extinde sancţiunile pentru aleşii agresivi şi cu limbaj ofensator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coaliţia pregăteşte noi sancţiuni pentru parlamentarii agresivi FOTO Inquam Photos

Aleşii Coaliţiei vor extinde sancţiunile pentru parlamentarii agresivi şi cu limbaj ofensator, inclusiv la şedinţele comune, iar în acelaşi timp au pregătit reglementări care prevăd scoaterea din sală a colegilor recalcitranţi.

Liderii de grup ai PNL şi PSD, Gabriel Andronache, respectiv Alfred Simonis, au depus mai multe proiecte de lege ca să modifice Statutul deputaţilor şi senatorilor, Regulamentul şedinţelor comune, dar şi Statutul funcţionarului public, astfel încât aleşii agresivi sau care folosesc un limbaj jignitor să poate fi sancţionaţi drastic şi, la nevoie, evacuaţi din sălile de plen sau de la şedinţele comisiilor.

Două dintre aceste proiecte, adică iniţiativele care se referă la modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor şi a Regulamentului şedinţelor comune, deja au primit rapoarte de admitere de la comisiile de specialitate comune, în timp ce ultimul este în analiză la comisiile de specialitate din Senat. Practic, ele completează modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, realizată la jumătatea lunii februarie. „Sunt ultimele piese din seria de proiecte referitoare la prevederi regulamentare care să ducă la o atmosferă corectă şi conform codului de conduită parlamentară”, a explicat Gabriel Andronache pentru „Adevărul”, unul dintre iniţiatorii proiectelor.

Tăierea indemnizaţiei

Prin două dintre aceste iniţiative este „interzisă participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe în plen sau în sălile comisiilor Camerei Deputaţilor, înregistrarea sau transmiterea în direct a şedinţelor Camerei Deputaţilor, Biroului Permanent, Comitetului Liderilor Grupurilor Parlamentare sau ale comisiilor, utilizarea violenţei fizice împotriva unui alt parlamentar sau violenţă verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt parlamentar”. Pentru o asemenea abatere, un parlamentar riscă diminuarea indemnizaţiei cu până la 50% până la 6 luni, această sancţiune fiind valabilă şi pentru cei care folosesc o cartelă de vot alta decât a lor. 

O altă sancţiune pentru comportament agresiv sau jignitor poate fi reducerea luării de cuvânt la maximum 10 secunde per intervenţie, pentru o perioadă de trei luni, pentru un deputat care nu respectă Regulamentul. Sancţiunea poate fi extinsă şi la nivel de grup, adică timpul alocat pentru exprimare întregului grup parlamentar să fie înjumătăţit. Nu în ultimul rând, întregul grup parlamentar poate fi lăsat fără toţi angajaţii, care vor fi preluaţi de Secretariatul General al Camerei, dar şi fără maşinile de serviciu. Cele mai dure decizii sunt decise de Comisia juridică din Camera Deputaţilor şi trimise pentru punere în aplicare de Biroul Permanent.

Ultimul dintre proiecte, cel care modifică Statutul funcţionarului public parlamentar, prevede că personalul din Parlament care are ca „atribuţii serviciu ordinea şi siguranţa în interiorul Camerei Deputaţilor/Senatului” poate să intervină „pentru asigurarea siguranţei persoanelor, a integrităţii corporale, a sănătăţii şi vieţii şi a bunurilor acestora”. „E necesar pentru a permite şi din perspectivă legală, ca atunci când chestorul trebuie să pună în executare o solicitare a preşedintelui de şedinţă, să poată fi ajutat de personalul din Parlament”, a subliniat liderul de grup al PNL, Gabriel Andronache, pentru „Adevărul”.

Potrivit mai multor surse politice din cadrul Coaliţiei, la următoarea şedinţă comună de plen, pe ordinea de zi vor intra atât proiectul de modificare a Regulamentului comun de şedinţe, cât şi Legea 96 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Senatorii mai aşteaptă

Singurii care rămân cu un regulament vechi sunt senatorii. Deşi iniţial în interiorul Coaliţiei au fost discuţii pentru modificarea Regulamentului Senatului, ca să fie asemănător la nivel de sancţiuni cu cel al Camerei Deputaţilor, aleşii din Senat au luat decizia să aştepte să vadă ce decide Curtea Constituţională în cazul modificărilor realizate la deputaţi, au precizat surse politice din Coaliţie pentru „Adevărul”. Curtea Constituţională ar trebui să judece modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor pe 16 martie, după sesizarea depusă de Uniunea Salvaţi România şi de Alianţa pentru Unirea Românilor.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”