Parlamentarii şi-au luat vacanţa de Paşte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă joi, la Senat, ar fi trebuit să se lucreze în comisiile de specialitate, niciuna dintre cele 15 comisii nu s-a întrunit, cu toate că, pe ordinea de zi a acestora, figurau mai multe

Chiar dacă joi, la Senat, ar fi trebuit să se lucreze în comisiile de specialitate, niciuna dintre cele 15 comisii nu s-a întrunit, cu toate că, pe ordinea de zi a acestora, figurau mai multe proiecte legislative. Cei mai mulţi dintre senatori au preferat să plece pe la casele lor încă de miercuri după-amiază. Pentru deputaţi, Sărbătorile Pascale au început, ieri, deşi programul Camerei prevedea activitate în Comisiile permanente. Dar niciuna dintre cele 18 comisii nu a lucrat. Pe holurile Palatului Parlamentului mai puteau fi văzuţi doar angajaţii departamentului de întreţinere a clădirii şi 2-3 experţi, obligaţi prin contractul de muncă să stea opt ore la birou. În rest, nici urmă de deputat. Secretarele Comisiilor permanente îşi scuzau timide şefii, arătând că şi-au terminat treaba încă din ziua precedentă şi că nu au mai convocat o altă şedinţă, întrucât epuizaseră ordinea de zi.