Pacepa: Corina Creţu face parte din „generaţia sexy“ de agenţi KGB. Europarlamentarul român intenţionează să îl dea în judecată pe fostul general

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corina Creţu, alături de generalul Colin Powell FOTO Mediafax

Fostul general Ion Pacepa susţine că europarlamentarul Corina Creţu ar fi agent KGB, iar legătura dintre aceasta şi generalul Colin Powell a fost unul dintre obiectivele misiunii acesteia.

Într-un editorial publicat pe site-ul wnd.com, Pacepa scrie că europarlamentarul român ar fi fost unul dintre agenţii care apar „pe la conferinţele internaţionale“ şi, profitând de atuurile fizice, întind diverse capcane înalţilor demnitari.

„O nouă generaţie de agenţi sexy ai serviciilor secrete – cunoscute înainte drept «rândunici» încă se află în preajmă. Dar acum se află în toată lumea, mai ales la conferinţele internaţionale, unde apar cu recomandări politice impresionante şi haine foarte sexy“, scrie Pacepa, în editorialul cu titlul „Partea întunecată a prietenei blonde din România a lui Colin Powell“.

Pacepa aminteşte, în acest context, de acuzaţiile care i-au fost aduse lui Colin Powell şi care se refereau la relaţia pe care acesta ar fi avut-o cu europarlamentarul român. „Un om onorabil şi un respectat general“, Colin Powell ar fi căzut în capcana întinsă de Creţu, se mai arată în articol. Chiar dacă a negat legătura, există o serie de fapte care sugerează că totul a fost pus la cale de către KGB, arată Ion Pacepa.

„Atractiva blondă Corina Creţu“, continuă Pacepa, este cea care l-a fermecat pe Colin Powell. În opinia sa, faptul că tatăl europarlamentarului român a fost „un comunist care a studiat la Moscova“, iar aceasta a fost adusă la Palatul Cotroceni de către Ion Iliescu, sunt argumente în favoarea ipotezei pe care a lansat-o.

În perioada în care Creţu lucra alături de Iliescu, se arată în material, şeful statului, dar şi serviciile secrete continuau să trateze SUA ca pe inamicii României, iar serviciile secrete din ţara noastră le ajutau pe cele din Moscova.

Fostul general de Securitate se întreabă dacă nu cumva flirtul dintre Corina Creţu şi Colin Powell este „scheletul din dulap care l-a făcut pe generalul Powell să refuze cu încăpăţânare candidatura la prezidenţiale“.

 „Sau avem în faţă doar un cyber-flirt jenant între un oficial american de top şi o frumoasă socialistă dintr-o ţară străină? “se întreabă retoric Ion Pacepa.

Într-o postare publicată pe Facebook, Corina Creţu susţine că toate declaraţiile lui Pacepa sunt „fantasmagorii tabloido-conspiraţioniste“ şi arată că va apela la justiţie „pentru a stopa aceste minciuni“.

 

„Văd că arşiţa verii generează tulburări grave şi îi predispune pe unii la fantasmagorii tabloido-conspiraţioniste care n-ar inspira nici măcar scenarii (neverosimile) de filme proaste. Voi apela la justiţie pentru a stopa aceste minciuni, chiar dacă nu aş vrea să îi dau autorului acestor inepţii nici un fel de atenţie.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?