Orban: Vom avea cel mai probabil mâine  şedinţă de guvern pentru modificarea HG privind starea de alertă. Nu vrem nicio nouă restricţie suplimentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul s-ar putea reuni marţi în şedinţă pentru a completa Hotărârea de Guvern privind starea de alertă cu prevederile referitoare la izolare li carantină, ca urmare a intrării în vigoare a legii pe această temă adoptată de Parlament ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

”Vom avea cel mai probabil mâine dimineaţă şedinţă de guvern pentru modificarea hotărârii de Guvern privitoare la starea de alertă astfel încât să introducem toate măsurile care sunt permise de lege. Pregătim din punct de vedere administrativ, managerial toate structurile cu atribuţii, indiferent că este vorba de INSP, direcţiile de sănătate publică, spitalele, IGSU, Centrul de Control, toate le pregătim pentru a dispune într-un ritm cât mai rapid măsurile necesare în baza prevederilor legii„, a declarat premierul.

Întrebat dacă ar putea fi reinstituită starea de urgenţă în august, Orban a replicat că obiectivul autorităţilor este acela de a utiliza de toate pârghiile instituţionale pentru a ţine sub control epidemia şi pentru a reduce numărul infectărilor.

”Imediat ce intră în vigoare legea, vom stabili toate măsurile şi toate acţiunile necesare care sunt permise de lege astfel încât să luptăm eficient pentru apărarea sănătăţii şi vieţii românilor.  Nu ne dorim să impunem nicio nouă restricţie suplimentară, nu ne dorim să mai luăm măsuri care să aibă efect negativ asupra economiei. Transmitem acelaşi mesaj către oameni: Respectaţi regulile, respectaţi măsurile de protecţie sanitară, care sunt simple şi care au cel mai mare efect în stăvilirea epidemiei”, a afirmat Orban.

Referitor la prognozele care indica posibilitatea ca în septembrie să fie înregistrate un milion de cazuri de infectare cu noul coronavirus, premierul a declarat că sunt mai multe prognoze făcute încă de la începutul epidemiei.

”Mi-aduc aminte de o prognoză extrem de pesimistă privind România care dădea nişte cifre atât de mari care nu s-au confirmat. Toate instituţiile, toate structurile aflate în coodonarea Guvernului şi specialiştii care se luptă în prima linie îşi fac datoria şi iau toate măsurile care sunt posibile legal. În ceea ce priveşte aceste măsuri, cred că aţi constatat o intensificare a prezenţei pe teren a tuturor echipelor de control din cadrul tuturor instituţiilor care au atribuţii de control. Derulăm campanii de comunicare pentru a convinge românii să respecte regulile. Am avut nenumărate discuţii cu reprezetanţii instituţiilor din zona publică şi din zona privată pentru a solicita participarea conducătorilor de companii şi de instituţii, indiferent că e vorba de biserică sau de alte instituţii pentru a promova respectarea regulilor şi pentru a se asigura că se respectă regulile fie în companii, fie în transportul public, fie în spaţiile comerciale, fie la oficierea slujbelor în biserică, cu orice ocazie în care există interacţiune umană. Astea sunt mesajele pe care le dăm în mod constant, dacă suntem responsabili, vom reuşi să ţinem în frâu această epidemiei şi această epidemie nu va avea efecte negative asupra vieţii noastre zi cu zi. E mai simplu să purtăm masca, să păstrăm distanţa fizică, să respectăm regulile de igienă decât să ajungem în situaţii pe care nu ni le dorim”, a afirmat Ludovic Orban.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă