Orban, despre denunţarea pactului de coabitare: Un nou joc murdar pe care îl face Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, l-a acuzat, joi, pe premierul Victor Ponta că a făcut un joc murdar prin decizia de denunţare a pactului de coabitare cu Traian Băsescu. Potrivit lui Orban, „anexa secretă“ a acestui pact este aceea prin care Băsescu se angajează să-l sprijine pe Ponta să ajungă preşedintele României, în schimbul imunităţii depline.

„Niciunul dintre cei peste şapte milioane de români care au votat cu Traian Băsescu nu trebuie să-l voteze pe Victor Ponta, pentru că Victor Ponta i-a trădat încă din prima zi după ce USL a câştigat alegerile parlamentare semnând pe furiş un pact de coabitare cu Traian Băsescu, care, după opinia mea, este cu totul şi cu totul diferit faţă de ce a apărut în opinia publică. Cred că singurul rol al acestui pact de coabitare sau să-i spunem singura anexă secretă a acestui pact de coabitare este aceea din care Băsescu se angajează să-l sprijine pe Victor Ponta să ajungă preşedintele României, iar probabil Victor Ponta se angajează să-i asigure imunitate deplină lui Traian Băsescu, aşa cum de fapt Victor Ponta asigură atât cât poate imunitate pentru toţi baronii cercetaţi de corupţie din PSD", a susţinut Orban, într-o conferinţă de presă.

Ludovic Orban crede că deciza lui Victor Ponta a fost inspirată de "zgomotele valurilor mării" unde acesta se afla.

„Decizia lui Victor Ponta, inspirată probabil de zgomotele valurilor mării unde se afla, de vecinătatea vilei probabil unde-şi petrece concediul, se ştie foarte bine că e vecin în vacanţă cu Traian Băsescu, nu este altceva decât un joc murdar pe care îl face întâiul mincinos al ţării, este o păcăleală dată populaţiei cu unicul scop de a se legitima în mod fals ca adversar al lui Traian Băsescu. (...) Victor Ponta nu este altceva decât o clonă a lui Traian Băsescu, decât o clonă care vrea să-l înlocuiască pe Traian Băsescu şi nu doreşte să lupte împotriva mizeriei aduse în viaţa publică de Traian Băsescu. Victor Ponta s-a constituit ca un lider politic exact ca şi Traian Băsescu bazându-se pe minciună, pe trădare, pe impostură“, a mai susţinut Orban.

Premierul Victor Ponta i-a trimis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care i-a transmis că pactul de coabitare nu mai este 'valabil.

Guvernul a confirmat ulterior faptul că premierul Ponta i-a transmis, miercuri, preşedintelui scrisoarea de denunţare a pactului de colaborare instituţională semnat de cei doi, ca urmare a declaraţiilor făcute marţi de şeful statului.

Intitulat „Acord de colaborare instituţională între preşedintele României şi primul-ministru al Guvernului", pactul de coabitare, cum a fost numit atât în mediul politic cât şi în mass-media, datează din 12 decembrie 2012, imediat după alegerile parlamentare câştigate de USL şi înainte ca Traian Băsescu să-l desemneze din nou pe Victor Ponta premier.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat