Orban: CE cere noi reglementări pe achiziţii publice şi conflicte de interese ca să deblocheze plăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leonard Orban, ministru pentru Afaceri Europene

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, după vizita de vineri la Bruxelles, că oficiali ai Comisiei Europene au solicitat Guvernului, pentru a debloca plăţile pe programele presuspendate, noi măsuri de reglementare privind achiziţiile publice şi conflictele de interese.

Orban a avut discuţii cu Johannes Hahn, comisarul european pentru dezvoltare Regională, precum şi cu oficiali ai unor directorate generale precum DG REGIO, DG EMPL (ocuparea forţei de muncă), DG ECFIN (afaceri economice şi financiare).

"Sunt un complex de măsuri care trebuie luate în special pe achiziţiile publice, modul în care instituţiile româneşti sunt capabile să identifice problemele care apar pe licitaţii", a spus Orban.

Potrivit acestuia, oficialii CE au cerut şi sancţiuni mai dure pentru conflictele de interese, precum şi mecanisme mai eficiente în prevenirea şi depistarea acestora.

De asemenea, Orban a arătat că rămâne de văzut dacă pentru implementarea măsurilor cerute de CE sunt necesare modificări ale legislaţiei actuale.

Totodată, Comisia a cerut îmbunătăţirea capacităţii administrative a sistemului instituţional de absorbţie a fondurilor europene.

Potrivit ministrului Afacerilor Europene, mărirea salariilor funcţionarilor din ministere care lucrează cu fondurile europene va trebui compensată în paralel cu măsuri de premiere a perfomanţei, precum şi de sancţionare. "Nu se vor mai putea acorda sporuri fără a evalua performanţa", a spus Orban.

El a arătat că Guvernul acordă "prioritate maximă" aplicării măsurilor necesare evitării suspendării programelor şi axelor pentru care CE a notificat joi presuspendarea. Guvernul va avea mai mult de două luni pentru remedierea acestor probleme pentru că termenul de două luni se va socoti după primirea scrisorilor de notificare în limba română, care vor veni peste "câteva săptămâni", a precizat Orban.

Întrebat care sunt speranţele privind o deblocare a programelor presuspendate până la sfârşitul acestui an, Orban a arătat că aşa cum CE a aplicat diferenţiat presuspendările pe programele operaţionale şi unele axe componente ale acestora, probabil că şi evaluarea şi deciziile de la finalul perioadei de presuspendare vor fi "diferenţiate".

CE a informat, joi, autorităţile române că a decis să presuspende cea mai mare parte din trei programe cofinanţate prin fondurile structurale ale UE, respectiv "Transport", "Regional" şi "Creşterea competitivităţii economice", România având la dispozizie două luni pentru remedierea deficienţelor.

CE precizează că măsurile adoptate fac parte dintr-o procedură reglementată de protejare a intereselor financiare ale UE şi a modalităților de utilizare a banilor contribuabililor, Comisia aplicând aceleași norme și standarde pentru toate statele membre.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate